Cum supravieţuiesc insectele. Entomologie pe înţelesul tuturor

Cum supravieţuiesc insectele. Entomologie pe înţelesul tuturor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fluturi, gândaci, viespi, bondari, libelule, furnici, ploşniţe, efemeride, ţînţari, muşte, urechelniţe, colembole, albine, trichoptere, fasmide, greieri, lăcuste – pe scurt, aproape 300 de insecte pot fi văzute, timp de trei luni, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, în cadrul unei expoziţii deschise ieri, intitulată „Strategii de supravieţuire în lumea insectelor”, realizată în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău. Exponatele nu sunt vii, dar sunt prezentate integrate în habitatul lor natural caracteristic.

Muzeograful Mihaela Cristescu de la Bacău declară: „Insectele reprezintă cel mai numeros şi cel mai diversificat grup de vieţuitoare - 56,3 la sută din organismele care trăiesc pe Terra. Am încercat prin această expoziţie să oferim o imagine a insectelor care populează fauna din România, pentru că este o lume căreia mulţi dintre noi nu îi dăm atenţie, pe care nu o observăm. Tocmai de aceea, am considerat util să aducem la muzeu fragmente de natură şi să scoatem în evidenţă aceste insecte”.

„Cel mai mare exemplar din expoziţie este fluturele Ochi de păun de noapte (Saturnia Pyri), care are o anvergură a aripilor de până la 15 centimetri, iar dintre  gândaci, cel mai mare este un mascul de rădaşcă, posesorul unor mandibule – sau coarne, în limbaj popular - impresionante. Insectele sunt adevăraţi bioindicatori ai mediului, prezenţa lor reprezentând o garanţie că mediul în care trăim este unul nepoluat şi sănătos”.

Citit 1291 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.