* Moto: „Şi-aş mai vrea să te rog să nu uităm / Dragostea e simplă, doar noi când ne iubim o complicăm” („Învaţă-mă să iubesc”, Taxi) *
Vorbeam în urmă cu ceva timp – nu mult, ştiţi, eu sunt şi foarte tânără… -, cu o altă Ea, despre faptul că muzica lui „Taxi” spune cam tot ceea ce vrea o femeie să audă de la un El.
„Şi te caut în toate femeile pe care dintr-o-dată le întâlnesc / Şi te vreau în toate femeile pe care câteodată le doresc / Şi te vad în toate femeile pe care am impresia că le iubesc / … / Aseară am început o carte nouă, te vedeam printre rânduri / Şi asta mă face să cred că poate câteodată la tine mă gândesc…”.
Hai, ziceţi, mai respiraţi? Da’ fiţi serioase, da? Ce naiba, credeţi că nu ştiu!? Toate vrem să auzim prostiile astea, lua-l-ar naiba pe Dan Teodorescu că, ce să zic, e el inspirat şi nevastă-sa norocoasă…
Capul mare
Ca să ne înţelegem: toate am avut, în decursul timpului, capul mare de declaraţii. Ni s-a spus că suntem frumoase, că sclipim de deştepte, că ne stă bine părul (exact în ziua în care bănuiam foarte tare că bretonul tăiat ca la handicapaţi nu mai poate fi ascuns, dar, de!, ăsta chiar era semn de iubire oarbă!), că suntem demne de adoraţie pentru spiritul nostru. Toate am simţit o străfulgerare (ca atunci când trebuie să fugi repede la baie că altfel te faci de ruşine) când ne-a clămpănit minunea masculină în ureche „Nimeni nu te poate iubi mai mult decât mine!”.
Am crezut, de ce să nu recunoaştem!? Şi cele mai deştepte dintre noi am zis urgent un „Idem” complicat, iar alea mai proaste am aflat cum stă treaba cu sexul, vorba Andreei Bălăn. …noblesse oblige, tu, fă!
Femei, deci uneori cam proaste
Mă întorc la declaraţii, la complimente, la flatări. Cele care ne fac ziua frumoasă, cele pe care le aşteptăm, pe care credem că le merităm pentru că… de-aia! Cele care ne fac uşor de flatat, uşor de minţit, uşor de prostit. Suntem femei şi ne place să ne jucăm de-a doamnele, de-a tantili alea de căscam gura la ele când eram copii şi despre care credeam că dorm cu pantofii cu toc în picioare.
„Mă uit la tine cum îţi mai arunci nişte pantofi / Pentru ca s-au rupt şi sunt foarte vechi /…/ Mă gândesc că aşa se întâmplă şi cu dragostea mea...”, zbiară acelaşi Teodorescu. Contează ce legătură are?! Este doar perfect…
Cine eşti sau… nu eşti
Dar poate credeţi că numai Taxi reuşeşte să îmi spună despre dragoste! Dar bine, cu alte cuvinte - nici pomeneală! Taxi îmi spune despre cum vreau să fiu iubită, despre cum trebuie să fiu visată şi închipuită; despre realitatea „iubirii”, mărturisesc că mai degrabă găsesc potrivit bătutul obrazului din versurile cântate de Puya şi Paraziţii.
Tare e la îndemână să iubeşti cam până ţi se face gura pungă de atâta sentiment blegos şi e numai bun când cineva te trezeşte, chit că îţi toarnă verde în faţă că eşti mai varză decât leguma de Bruxelles.
„Eu?…”
Nu-i aşa că şi dumneavoastră v-aţi minunat când aţi aflat că şi dacă vă scărpinaţi la nas este ca şi când îngerii ar încinge o cântare? Eraţi obiectul adoraţiei şi vă simţeaţi ca în jacuzzi, cu prostia aia bolborositoare pusă pe off. Ah, da, dragostea prosteşte ceva de nepovestit, dar cine se poate lipsi de ea?
Bine-bine, nu am rămas nici noi datoare. Am zis că „…pentru totdeauna”, „Eu? Nu mă cunoşti!”, „Cu tine am cunoscut iubirea!” şi alte alea. Nici gând de vreo perversitate, au contraire! Toate credeam (şi ne şi îndoiam), dar în amor este cam ca la poker – plusezi până când este evident cine ţine cacealmaua la dos…
