„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Schela revelionului etern de la Ultimul leu

„Cele 7 minuni ale Galaţiului” - Schela revelionului etern de la Ultimul leu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Galaţi, Primăria se află mereu în stare de revelion. O dovedeşte schela cu cupolă şi trei panouri publicitare de la intersecţia „Ultimul leu” (sau „Inelul de rocadă”, cum i se mai spune).

Acolo, mereu, indiferent dacă suntem în vară sau în iarnă, dacă sărbătorim Crăciunul, Anul Nou, Paştele, Sfântul Ion sau Sfântul Gheorghe, indiferent dacă e zi sau noapte, iubita noastră primărie ne aminteşte anul în care suntem. „La mulţi ani 2009”, e mesajul care tronează timp de 365 de zile la Galaţi, după care cineva vine şi schimbă câte ceva, ca să fie în ton cu prezentul.

Noi, gălăţenii, ne-am obişnuit cu acest mesaj. De fapt, nici nu îl mai vedem, face deja parte din peisajul urban gălăţean. Dar cineva care vine pentru prima dată în Galaţi vă garantez că ridică nedumerit din umeri: „Ia te uită, ăştia acum au intrat în 2009”. Şi asta pentru că niciun vizitator cu capul pe umeri nu-şi va închipui vreodată că lenea autorităţilor locale de la Galaţi e atât de mare, încât să nu mai dea jos mesajul de an nou, ci să îl lase acolo şi să îl actualizeze doar pe la începutul lunii decembrie.

Şi să vezi deranj în decembrie anul acesta pentru că, până acum, trebuia schimbată doar ultima cifră, acum trebuie date jos şi înlocuite ultimele două. Asta înseamnă muncă dublă, probabil că cineva va fi obosit rău de tot la finele acestui an.

Puneţi „Cele 7 minuni” acolo!

Mai nou, mesajului de „La mulţi ani” i-a fost adăugată o serie de fotografii ale unor locuri celebre din Galaţi. Descoperim astfel, poze de la Biserica Precista, Palatul Navigaţiei sau, supriză, o fotografie de pe vremea când Pânzarul moldovenesc, o altă „gogomănie” despre care am scris în campania aceasta, plutea pe Dunăre. Cu puţină şansă, pe aceste panouri ar putea încăpea, în curând, chiar „Cele 7 minuni ale Galaţiului”.

Care monument?

Dar îşi mai aminteşte cineva despre adevărata „gogomănie” de la Ultimul leu? Prin anul 2000, autorităţile locale făceau aici „joc de glezne” pentru a construi Monumentul Sfântului Apostol Andrei. Mai mult, a fost turnată chiar o placă, sfinţită cum se cuvinte, care anunţa intenţiile Primăriei şi Episcopiei.

Ei, a văzut careva vreo urmă de monument până acum? S-a pus măcar vreo piatră de temelie? A lucrat vreodată cineva la acest monument? Nu, nu, nu! Acum, depinde şi de monument, că cine ştie cum ieşea şi, în loc de schela cu cupolă şi „La mulţi ani” aveam acum o super-propunere cu monumentul Sfântului Andrei.

Aşa că nici nu ştii dacă să te bucuri sau nu că acest monument nu s-a mai făcut. Şi nici nu o să se mai facă.

Şi ştiţi cum ne-am dat seama că nu o să se mai facă? Am văzut că a dispărut placa sfinţită. Vă puteţi închipui că niciun angajat de la ADP nu avea voie să ia placa plină de har divin de acolo şi să o arunce ca să pună un arbust de doi lei.

Aşa că sigur nu se mai face monumentul, iar placa a dispărut în speranţa că propunerea se va şterge, încet, încet, şi din memoria gălăţenilor.

Schela revelionului etern de la Ultimul leu, fişă tehnică:

- Locaţie: intersecţie străzilor Brăilei şi Siderurgiştilor

- Proprietar: Primăria Galaţi

- Vârstă: 8-9 ani

- Stare: bună

- Şanse de dispariţie: doar dacă în loc se construieşte „Monumentul Sfântului Andrei”

Citit 3229 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.