ANIVERSARE | Maria Crăciun, la 17 ani, încă un cântec cadou

ANIVERSARE | Maria Crăciun, la 17 ani, încă un cântec cadou
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Deja celebra artistă adolescentă Maria Crăciun îşi lansează o nouă melodie, cu ocazia zilei sale de naştere. Duminică, 12 februarie, Maria Crăciun împlineşte 17 ani şi sute de spectacole pe scene profesioniste, în săli sau în aer liber! A cântat pe orice vreme, în faţa a sute, chiar mii de oameni! Cea care şi-a început drumul de stea la zece ani, smulgând popularitatea publicului italian şi un bronz la Festivalul San Remo Junior, cu vocea sa comparată atunci cu aceea a lui Celine Dion, nu cânta atunci decât de trei ani, însă deja participase la peste 20 de festivaluri naţionale, întorcându-se cu multe medalii de aur. Aceasta înseamnă călătorii obositoare pentru micuţă, emoţii pe scenă şi eforturi considerabile (cheltuieli cu deplasările, costumele de scenă etc.) ale unei familii modeste, dar şi bunătatea unor români din toată ţara, care au ajutat-o pe artistă să ajungă o glorie a Galaţiului. Care nu refuză să cânte pro-bono pentru oraşul său.

"Lumea mea", noul single

Ziua ei, 12 februarie, Maria Crăciun şi-o sărbătoreşte prin lansarea unei noi piese muzicale, căreia i-a compus chiar ea textul. Melodia "Lumea mea" a fost înregistrată în colaborare cu Casa de Producție Red Clover şi va putea fi ascultată începând de astăzi, 9 februarie, pe Youtube. "Textul scris de Maria pune în lumina aşteptările, speranţele şi dorinţa ei de a continua pe acest drum greu, dar atât de frumos al muzicii. Maria cântă de 11 ani, căutând să fie mereu la înălţimea aşteptărilor tuturor", spunea, ieri, mama şi ”impresara” artistei, Cătălina Lovin.

Pe Maria o leagă de legendara artistă Mirabela Dauer ”o frumoasă prietenie de 11 ani şi un infinit respect, dumneaei fiind ”Mama Doi””. Alte premii internaţionale câştigate de Maria Crăciun: Premiul Juriului la ”Ti lascio una canzone”, Trofeul "Slavinski Bazaar", unde i-a învins pe ruşi la ei acasă, Trofeul ”Două inimi gemene” - Chişinău, Trofeul ”Glasul speranțelor”, Cerbul de Argint al Copiilor.

”Mulțumim mult!” -  transmit fiică şi mamă lui Dumnezeu, celor care au încredere în talentul Mariei, ziarului nostru li, ”în mod special”, părintelui Gherghe Mihai, de la Biserica Mavramol, pentru ”suportul moral creştinesc de a merge mai departe”.

Citit 8525 ori Ultima modificare Joi, 09 Februarie 2017 16:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.