Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Profesorii Bologna fără master nu predau la liceu

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* S-a dat liber la transferurile din rural în urban *Absolvenţii de facultate pe sistem Bologna nu vor mai putea să predea la liceu dacă nu urmează în prealabil şi studiile de masterat. Guvernul a condiţionat ocuparea funcţiilor didactice din învăţământul liceal şi postliceal de obţinerea diplomei de master pentru absolvenţii ciclului Bologna. Conform unei ordonanţe de urgenţă adoptată săptămâna aceasta, tinerii care au parcurs doar trei ani la nivelul licenţei nu mai au ...

500 de elevi ar putea pierde bursa

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
500 de elevi gălăţeni care beneficiază de programul bani de liceu ar putea pierde bursa, dacă ministerul nu găseşte fonduri. Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Doina Pană, a trimis o notă tuturor inspectoratelor şcolare prin care anunţă coborârea plafonului de venit brut pe membru de familie de la 200 la 150 de lei, atât cât era în urmă cu patru ani. Cum până la sfârşitul anului mai sunt numai două luni, ministrul Educaţiei a anunţat că va încerca ...

Luni, 27 aprilie, începe înscrierea pentru pretransferul în învăţământ

Sâmbătă, 25 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Cadrele didactice care doresc să se transfere pe un post mai aproape de casă şi cele care vor intra anul acesta în restrângere de activitate trebuie să-şi depună, începând de luni, 27 aprilie dosarele la ISJ. „Termenul a fost amânat pentru că s-a aşteptat apariţia ordonanţei de guvern care va permite transferul profesorilor din rural în urban şi invers”, ne-a declarat inspectoarea general-adjunctă Laura Marin. Dosarele vor putea fi depuse în zilele lucrătoare până pe da ...

Ghidul admiterii computerizate

Joi, 23 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Acesta poate fi consultat deja pe site-ul Ministerului Educaţiei. Pe 1 mai va fi afişată şi oferta de şcolarizare.Elevii din ultimul an de gimnaziu se pot informa  despre admitere dintr-un ghid publicat de Ministerul Educaţiei pe site-ul http://admitere.edu.ro/2009.  "Ghidul admiterii computerizate" cuprinde clarificări privind algoritmul de repartizare în licee pentru acest an şi îi ajută cu sfaturi pe elevi şi părinţi să selecteze cele mai bune opţiuni din fişele de înscrie ...

Profesor la aceeaşi leafă cu plutonierul

Joi, 23 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Un nou scandal a apărut între Ministerul Muncii şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ. Conform unei note trimise de Ministerul Muncii la Guvern cu privire la proiectul legii unice de salarizare a bugetarilor, reprezentanţii dascălilor ar fi fost de acord ca un profesor cu gradul I şi o vechime de 10 ani în învăţământ, absolvent de masterat, să fie trecut pe aceeaşi treaptă cu un plutonier adjutant. La auzul acestui lucru sindicaliştii au sărit în sus: ...

Trei elevi gălăţeni - campioni la matematică

Miercuri, 22 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Pentru prima dată, lotul lărgit al României pentru olimpiadele internaţionale are trei gălăţeni în componenţă * În afară de Bucureşti, nu sunt alte judeţe care se pot lăuda cu o asemenea performanţă * Scriam, săptămâna trecută, că opt dintre cei treisprezece olimpici la matematică s-au întors de la faza naţională cu medalii. Matematicienii gălăţeni au ţinut  să ne uimească în continuare. După probele de baraj, avem trei elevi calificaţi în lotul lărgit pen ...

Profesorii gălăţeni doresc boicotarea tezelor unice

Miercuri, 22 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Peste 80 la sută dintre cadrele didactice sunt pentru o astfel de formă de protest * Pentru grevă au optat mai puţin de 50 la sută * Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (cel mai reprezentativ  pentru dascălii gălăţeni) a dat publicităţii un comunicat tranşant privitor la modalităţile de protest alese pentru perioada imediat următoare. Cum era de aşteptat, după finalizarea numărătorii tuturor opţiunilor membrilor SIP Galaţi în cadrul referendumului desfăşurat ...

Zilele porţilor deschise la Şcoala Nr. 9 „Calistrat Hogaş”

Miercuri, 22 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Începând de astăzi, 22 aprilie, Şcoala Nr. 9 intră în sărbătoare. Timp de trei zile se va desfăşura o serie de manifestări prin care elevii şi profesorii vor ieşi la rampă cu tot ce au mai bun.Astăzi, încă de la ora 8.00, va avea loc Concursul „Smart” de limba engleză, după care  se va trece la vizitarea şcolii şi a unei expoziţii dedicate scriitorului născut pe meleaguri gălăţene – Calistrat Hogaş, pe urmele căruia oaspeţii vor întreprinde o călătorie imag ...

Ţeapa disponibilizărilor în învăţământ

Sâmbătă, 18 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Anul acesta, învăţământul pare să traverseze cea mai grea perioadă de după 1989. Niciodată parcă oamenii şcolilor nu au primit atâtea informaţii care se schimbă de la o zi la alta. Dacă la începutul săptămânii, preşedintele Băsescu îi asigura pe sindicaliştii din învăţământ că nu se vor opera disponibilizări, nu a trecut nici o săptămână şi se vehiculează contrariul. Mai mult decât atât, disponibilizările din învăţământ fuseseră bătute în cuie înc ...

Descentralizare cu disponibilizare în învăţământ?

Vineri, 17 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Personalul auxiliar – în pericol să rămână pe dinafară * Curăţenia în şcoli ar urma să fie efectuată de firme specializate * „Spiru Haret” susţine că a văzut această prevedere în lista prezentată la o şedinţă comună * FEN declară că nici nu s-a pus problema *Atmosfera în şcoli şi mai ales în grădiniţe e mai mult decât inflamată, în aceste zile de dinainte de Paşti, când liniştea şi pacea ar trebui să inunde sufletele oamenilor. Necazul ni-l dezvălui ...
Pagina 854 din 887