* Simona Halep intră în 2019 fără antrenor și anunță că nu se va grăbi să numească unul, după încetarea colaborării cu australianul Daren Cahill. Ce zici, Veorico, te bagi și tu la o guvernare fără director tehnic care îți șoptește în cască ce schimbări să faci?
* Conform Ordonanței Teodorovici, una dintre ele (bănuiesc că sunt mai multe), leafa minimă în construcții va fi de 3.000 de lei, indiferent de tipul muncii prestate. Cu alte cuvinte, mulți dintre salahorii aflați pe post de ministru în Guvernul Dăncilă își vor asigura o bază salarială de invidiat. Madam Grațiela, mai dă-mi o găleată de glet la mână!
* Victor Ponta sesizează un blat între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea la prezidențiale și crede că cel mustăcios trebuie împiedicat să ajungă șef de stat. Desigur, soțul doamnei Carmen pare să-și fi tras pilozități faciale... Nu e hirsutism, ca la Țiriac, însă nu înțeleg de ce deviez de la subiect.
* Am văzut poza cu președintele la schi. Avea ceva din Mihai Viteazul, probabil acea căciulă sub formă de cască, iar sabia îl ajuta mai mult la coborâre decât la urcarea pe cal.
* Revine în actualitate proiectul de lege care prevede câteva zile de concediu în caz de divorț. Guvernul urmărește însă ca zilele libere să fie neplătite. Tăriceanu, căci nu m-aș putea gândi la altă personalitate, s-ar alege cu un an de vacanță, dacă s-ar aplica retroactiv această lege. Mă rog, nici Dragnea n-ar ieși foarte urât din această poveste.
* Niște deștepți au accesat ilegal semafoarele din București, iar polițiștii fac verificări la Poliția Locală și la metrou. Mi se pare sau angajații de la Locală chiar par niște meseriași în acest caz? Ca să manipulezi acel sistem îți trebuie niscaiva cunoștințe.
* Ministrul Ecaterina Andronescu de la Educație (Abramburica, pentru cunoscători) informează că în 2.355 de școli și grădinițe din România nu există apă și canalizare, iar toaletele sunt în curte. Apa o putem înlocui cu suc, doamnă, dar nu știu ce facem cu absența canalizării. De asemenea, privata din fundul curții e chiar utilă - măcar nu mai miroase a fum de țigară prin toată instituția.