Herr Nie pentru Dragnea

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Veorica a împrumutat opinia șefului său suprem: consideră protestul #șîeu circ ieftin. Madam n-a catadicsit, nici în copilărie, nici după ce a devenit adult (n-am zis matur, e o diferență de nuanță), să meargă la un spectacol de circ, altfel nu și-ar fi permis să jignească profesioniștii din domeniu. Ah, și verbul „a jigni” e greu de reperat – nu prea se găsește la orele de traforaj, acolo unde doamna a fost profesor.  

* Ce ghinion pe naționala de fotbal, câți accidentați sunt la startul calificărilor la Euro 20-20 (cum ar pronunța neconflictuala guvernării de clasa a III-a, banca de la geam): Andone, Tătărușanu, Țucudean, Benzar, Dragnea...

* Apropo, coșmarurile mustăciosului de Teleorman nu se încheie aici, diagnosticul sună nemțește: Herr Nie. Ptiu!

* Iată ce mesaj hapciupalitic mi-a făcut weekend-ul, l-am depistat într-o reclamă la televizor: „(...) înghețată care vine direct de la frigider!” Dacă nici asta nu-i înghețată pentru Veorica, înseamnă că am înnebunit și n-am nimerit medicul de familie.

* Ies unii, intră alții: fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat la patru ani și opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influențăși spălare de bani. După calculele mele, mă ajută și Tudorel în acest sens, Rizea, supranumit și Maradona din afara spațiul carpatic, va ieși de la dos până la startul sezonului estival.

* Vă macină curiozitatea cum le-a prezentat Dăncilă socialiștilor europeni corupția din România? „Diferență culturală.” I-o fi rămas ceva din perioada în care avea diferențe de dat. La seral. De aici poate și mica modificare obligatorie: diferență coproculturală.

* Guvernul României dorește să atragă turiști străini cu ajutorul unui clip în limba română. Mare poznă, nu-i așa? Olguța nu mai e la Palatul Victoria ca ministru titular, e doar consilier, deci franceza ei de bălți și pârâiașe e indisponibilă, Veorica e la stadiul de hehe, iar Bianca Andreescu, jucătoarea de tenis din Canada cu origini românești, înțelege limba noastră dulce. Tot ca turist ar veni la noi, nu-i așa? 

Citit 952 ori Ultima modificare Luni, 18 Martie 2019 17:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.