Ma cherie, ja chere!

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Auzindu-l pe Dragnea cum se lamentează că nu va putea candida la prezidențiale, mi-am reamintit cântecelul lui Sorin Oprescu, de acum o mie de ani. Tocmise o doamnă fără treabă pe acasă - parcă se întâmpla în ajun de Paști, deci putea să încondeieze și dumneaei o jumătate de ou, să frământe un cozonăcel - să-i conteste candidatura. Și ne-a plâns doctorul în zilele acelea sfinte, că nu e dorit, că sunt interese oculte, de s-a transformat în victima care avea să ajungă primar general. Cu alte cuvinte, Liviule, fredonează la altă masă, cred că nici Floricica Dansatoarea nu te-ar dori la Cotroceni... Motivul e simplu, ea îl va vota tot pe Iliescu Ion.

* De ziua lor, romii au trimis-o acasă pe Veorica, nemulțumiți că nu le-au fost soluționate mai multe probleme, nu știu care sunt acelea. Ja chere, Dăncilă, i-au transmis supușii regelui Cioabă, or nu este vorba de vreo dulcegărie în limba franceză, așa cum ar fi tentată Olguța să creadă. Nu e cherie, ci chere.

* Premierul României, tot mai prezent în teritoriu, doar vin alegerile europarlamentare, a jucat ping-pong cu șeful Poliției de Frontieră la inaugurarea noului sediu al Poliției de Frontieră Isaccea. Încălțată în pantofi cu toc, coafata neconflictuală a câștigat un schimb de mingi. N-a lăsat-o reprezentantul grănicerilor! Și informația e incompletă: vameșul se antrenează de jumătate de an pentru duelul cu Veorica și tot a pierdut un schimb de mingi... Asta ca să nu ne mai plângem că șeful Executivului nu se pricepe chiar la nimic.

* Cetățeana Madonna va cânta la Eurovision pentru un milion de dolari. Ar fi avut și ea prilejul de a juca găina și colacii pe la vreo nuntă de bugetari săraci, cum s-a întâmplat cu Loredana la chermeza Olguței Vasilescu, dar probabil nu s-ar fi mulțumit numai cu zece mii sau cu treizeci de mii de euro, cât ar fi putut încasa doamna Groza. O snoabă, n-ai cu cine.

* Conform unui studiu recent, stăpânii câinilor sunt mai fericiți decât cei care au pisici ca animale de companie. De aici înțelegem că românii, bieții de ei, chiar nu tânjesc după o condiție superioară - e doldora Facebookul de mâțe rânjite!

Citit 960 ori Ultima modificare Marți, 09 Aprilie 2019 17:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.