* Ziua Nemuncii în România va fi serbată la umbră sau indoor, dacă-mi permit această exprimare academicienii din Guvernul Dăncilă. Meteorologii prognozează ploaie și vânt, adică vijelii foarte puternice, cum traduc deștepții de la rubricile cu soare, pâclă și burniță. Vijelii foarte puternice? Nu e mai simplu să spui că ne pasc tornadele?!
* Alți isteți, de pe la o publicație de cancan, au titrat ieri cu litere cât picioarele Valentinei Pelinel (le are mari, nu-i așa?) că „Vine urgia în România!”. Le-a ieșit și de-o rimă, bună de sacrificat de 1 Mai muncitoresc. Desigur, tot la stropii de ploaie și la vânticel au făcut referire, doar nu și-au permis să facă politică. Altfel, urgia s-a cazat de multișor pe la noi.
* Ah, să nu ieșiți din case, avertiza un nene la televizor, după ce se terminase programul special de Paște. Ca să nu vă ude torențiala, căci nu umblă Rîmaru pe străzi, nu i-ar face cinste. Mai bine ar suna sfatul „Nu ieșiți, bă, din casă!”, nicidecum din case, că nu toți am avut noroc în activitatea profesională. Ubicuitatea, ca să extrapolez, nici nu face bine la burdihan în combinație cu drobul de miel.
* I-a oripilat pe unii un val de mesaje isterice pe Facebook după decesul designerului Răzvan Ciobanu. Că era așa, că a făcut aia, că a dres-o pe ailaltă, deci din aceste motive s-a dus pe cealaltă lume. Așa, și? Trebuie să luăm de serioase panseurile tuturor analfabeților patriei? Să ne potolim nițel, e mai util să așteptăm rezultatele alegerilor europarlamentare de la sfârșitul acestei luni. Atunci vom avea ocazia să facem niște comparații ca la mama acasă, să tragem concluziile definitive.
* Nea Pandele de la Voluntari a povestit la TV că medicii i-au găsit Gabrielei Firea o sârmă de 3 centimetri în organism. Păi, e moldoveancă originală, e din Bacău duduia, așadar cu toții avem câte o bucată în stare latentă.
* Duc în derizoriu afirmația lui Florică-primărică deoarece nu cred această istorioară. Altfel, îi doresc sănătate doamnei care și-a cam terminat rolul de disident în partidul cu trandafiri. Mai e puțin până la toamnă, nu se cade să joci pentru președinție cu analizele proaste.