* Petre Daea este vinovat de înfrângerea Simonei Halep. Trebuia să dea cu rachete antigrindină la Paris, ca să nu plouă, așa cum s-a întâmplat acum două zile. Meciul constănțencei s-a amânat, iar joi după prânz a și devenit istorie. Așadar, nea Petrică trebuie luat la rost...
* O adolescentă de 17 ani i-a luat biletele de întors fetei lui nea Stere. 17 ani și are șanse bune de a câștiga un trofeu de Grand Slam. La noi se stă și mai bine, să nu ne panicăm - avem destule fete în țară care sunt deja mame la vârsta asta.
* Pe Facebook, i-am dat următorul titlu. La partida de ieri mă refer: Anisimova - Nanisimona. Elocvent din cale-afară.
* Și, vorba aia, a dat cu apă din cer la Paris, deci se va face porumbul și la francezi. Or ăsta era jobul nostru, să ne lăudăm că avem recolte-record. Bine, între timp a intrat speakerul național în carantină.
* Țânțarii îmi mulțumesc după ce am luat un kilogram-două. Au ditamai parcela de luat la trompă.
* Apropo, au început specialiștii să stropească prin cartier, mă simt ca-n miniseria Cernobîl.
* Ne așteptam și la această producție dâmbovițeană - lovirea gioalelor de către PNL și USR-PLUS. Și n-au trecut încă două săptămâni de la votul din 26 mai. Și, vai, câte săptămâni vor mai fi până la alegerile locale și parlamentare din 2020! Cine spunea că a dispărut PSD-ul? Terminați cu prostiile, ai lui Dragnea, chiar și în absența lui, au inventat acest sport.
* O fotografie cu Barna și Ponta, pe terasa unei cafenele, a făcut înconjurul rețelelor de socializare. De ce s-au întâlnit, ce-or fi discutat, e vorba de un dialog al reprezentanților serviciilor secrete, cine și cum se mai pupă, dar mai ales de ce? Or fi discutat și ei, ca băieții, despre tenis, blonde și pariuri electorale.
* Astăzi vom încerca să ținem iarăși cu echipa națională de fotbal, are deplasare în Norvegia. Singura necunoscută e scorul, doar n-o să credem că putem scoate măcar un punct din acest joc. Nu ne îmbătăm cu apă caldă, așa cum ne sugera selecționerul Guriță...