Guvernarea lui „Fii baobab”

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Evenimentele din Republica Moldova au ținut agenda politică în weekend. Recunosc, sunt un amator în ale întâmplărilor pe plan extern – cum mama naibii s-a aliat Maia Sandu cu Igor Dodon? De fapt, răspunsul a venit tot de după Prut, Curtea Constituțională de la ei fiind mai grozavă decât cea condusă de Valer Dorneanu. La noi, Dragnea a ajuns la zdup, altfel s-ar fi ținut de chestiuni și mai bombastice decât cele reușite de înalții judecători de la Chișinău.

* Am recitit o afirmație recentă a Gabrielei Firea, primărița Bucureștilor și potențial candidat la președinție. Vorbește cu nonșalanță despre intrarea în faliment a administrației Capitalei, iar povestea se află și pe buzele unor primărași de provincie. M-aș întreba dacă ăștia, înainte de colapsul total, nu pot fi luați la întrebări și răspunsuri. Măcar puțin. Apoi, am mai scris-o și cu alt prilej, mi-aș dori un blocaj financiar total până când schema mediului bugetar va fi curățată până la os – trebuie să care o singură persoană acea hârtie între birourile 1 și 2? Foarte bine, celelalte șase să fie trimise în șomaj, apoi să-și caute de lucru în privat.

* Guvernarea Dăncilă a preluat sloganul Fanta: „Fii baobab și întoarce lumea pe dos!” Mai are doar o problemă de imagine, încă nu e ca în reclamă...

* Situația cu avertizările primite pe telefon de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență e deprimantă. Vineri, am încasat una de la ISU Tulcea și două de la ISU Galați. Nu, n-a plouat, n-a fost polei. Am vorbit cu femeia de serviciu a instituției? Fumați mult.

* Bine că n-a prea plouat anul acesta la Galați. De aceea nici nu avem țânțari. De toate felurile.

* La fotbal, am reușit un 2-2 în Norvegia. Vineri seară. Cu alte cuvinte, a fost nevoie de condamnarea lui Dragnea ca să ne bucurăm și la sportul cu mingea rotundă.

* Când trebuie să recunoaștem, haideți s-o facem: Teodor Meleșcanu și-a făcut treaba de data asta. 700 de români au intrat vineri pe stadionul de la Oslo și nu prea au stat la coadă.

Citit 1015 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iunie 2019 22:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.