* Ne-a vorbit premierul Orban despre posibilitatea redeschiderii restaurantelor. Serios, parcă îi mijea un zâmbet pe față, parcă era alt om când făcea acest anunț minunat. Deși tot domnia sa călcase strâmb pe timpul stării de urgență...
* Altfel, roboțelul puțin defect ajuns numărul 2 în PSD, l-am numit aici pe ex-premierul Grindeanu (ehei, unde-s vremurile în care se rățoia la Dragnea?), se ține de șotii. El anunță că Ludovic va deveni în scurtă vreme cel mai cunoscut șomer din țară. Eh, la câte pile și-a făcut în perioada petrecută la Palatul Victoria, sigur va prinde Șică un loc de muncă. Eventual la social-democrați, că tot a transferat la greu din barca lor. Mea culpa, de fapt, Orban nici nu știa de traseiștii care-i intrau în sufragerie, el vedea în plimbăreți niște urmași veritabili ai brătienilor.
* Tătaru de la Sănătate are o problemă cu figura de stil, cu personificarea. Nu-i prea iese, dar nici nu le cere ajutorul colegilor. După ce ne-a vorbit despre cocoașele de cămilă, una mai violentă decât cealaltă, pomenește acum o evoluție în dinți de fierăstrău a pandemiei de Covid-19. Las-o, nene, în zoologie, spune-ne ceva despre dantura rechinului, de ce eșuezi în atelierul de tăiat scândură? Dar domnia sa se trage de la Huși, cred că i se poate trece cu vederea.
* Am ținut cu PSG și a luat trofeul Bayern Munchen. La fotbalul din Liga cea mare mă refer. Se putea și mai rău, adică să nu am nicio echipă favorită și să caut cu îndârjire programele toxice pe bază de vulpițe, viorei, telenovele și alți analfabeți.
* Nici noul look al Simonei Halep nu mi-e cunoscut, fotografiile postate de colegii de breaslă fiind făcute din zgârcenie. Nu se înțelege mare lucru, pare că nici campioana noastră n-a vrut să se laude cu înfățișarea de ultimă oră. Evident, aștept vreun deștept să comenteze că nu purta masca de protecție în timp ce-i zburau brazdele de păr.
* O fostă miss bikini, campioană și la bodybuilding, candidează la Primăria din Rădăuți. De unde înțelegem că bikini e un regionalism din Moldova Moldovei lui Ștefan cel Mare.