Eroii sunt mai aproape de moarte

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Puține lucruri pot concluziona după nenorocirea din spitalul nemțean: da, în primul rând electoratul este vinovat, eu, tu, noi! Însă poate și din cauza asta nu ni se va confisca încă dreptul de vot. În felul său, lipsit de interes, dezinformat cronic, acest fel de votant îi este util societății.

* Altfel, văd că OMULUI, cu majuscule, care și-a pus viața în pericol pentru a salva alte vieți, ajungând și a sa viață să atârne de un fir de ață, e numit de presă medic-erou. Aceeași breaslă care de la începutul pandemiei i-a ridicat la acest rang pe toți angajații în alb. Pe toți! Cine și cum mai este erou, mai sunt locuri în grila de eroi ai neamului? Sunt eroi și cei care solicită bonusul de 500 de euro, dar care n-au nicio treabă cu pandemia? Oho, există destui, la fel cum trebuie să le recunoaștem meritele specialiștilor dedicați 200 la sută. Medicii, polițiștii și ceilalți compatrioți prinși în posturi-cheie pe timpul unei crize sanitare sunt doar profesioniști remunerați corect (cred că sunt plătiți pe măsura efortului depus, dacă greșesc, mea culpa), nu și eroi. Eroii, după cum se vede, sunt mai aproape de moarte.

* Mă tem că și Gigel, cu tot respectul pentru cei care poartă acest nume, care trebuia să intervină pentru a stinge incendiul de la spitalul din Piatra Neamț, a cerut la un moment dat să fie considerat ajutor de erou. Sau erou-lup, pe modelul câinelui de serviciu care nu e nici ogar, nici sanitarul pădurii. Doar presupun.

* Soarta ne mai arată uneori unde greșim, ar fi trebuit să ne dăm seama - scrie pe frontispiciul unităților medicale dedicate victimelor incendiilor: "Centru de Mari Arși". Noi suntem ăia: arși la buzunare, arși la resursele naturale, arși împrejur.

* Degeaba scriu acum ziarele despre veniturile managerului blestematului de spital de sub Pietricica. Se zice că e traseist. Cred că le pasă sărmanilor care au pierit în fumul de la Terapie Intensivă... E plină țara, sunt doldora DSP-urile României și spitalele de piloși, cumetri, amante și alte rubedenii. Și, da, în van se amintesc aceste aspecte după ce se mai petrece un cataclism.

* Și, gata cu orice fel de prescurtare, e ducere în derizoriu! Ce-i ăla ATI? E Terapie Intensivă, nene, dacă vă e lene să vorbiți, plecați acasă!

Citit 1018 ori Ultima modificare Duminică, 15 Noiembrie 2020 16:46

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.