* Sursele care contabilizează niște cifre aparent seci - Grupul de Comunicare Strategică, pe de altă parte, numără mai prost decât ăștia - susțin că pelicula "Singur Acasă", difuzată iarăși de Pro TV în seara de sâmbătă a făcut audiențe record. Ca de fiecare dată. Iar noi ne întrebăm de ce votează lumea cu Ion Iliescu.
* Atenție: conceptul de Ion Iliescu e mai larg decât și-ar închipui unii. Iliescu nu înseamnă doar PSD, el este tot ce s-a desprins din FSN-ul care a intrat la butoane după uciderea soților Ceaușescu, doar n-o să credem că după 89 țara a fost condusă și de alții. Nț, ați râs de dantura lui Câmpeanu și de papionul lui Rațiu, deci nu. Iar dacă teatrele sunt închise, spectacolele și concertele beneficiind de aceeași măsură (școala fiind online, cea mai dură decizie dintr-o epocă modernă!), să ne așteptăm ca "Singur Acasă" să devină imn de stat, deviză!
* Până ieri după-amiază, când am scris aceste rânduri, prezența la vot era cu mult sub așteptări, cu mult peste scorurile de acum patru ani. Aș identifica repede un vinovat: președintele României, care, în ultimele luni, și când venea în fața nației ca să anunțe câștigătorii la loto 6 din 49 îi dădea scatoalce de multe ori gratuite partidului condus de Ciolacu, pompând vulgar, ca la vulcanizare, și în contul formațiunii care l-a propulsat la Cotroceni. Altfel, derapajele lui Băsescu erau considerate urme de dictatură.
* PSD-ul, pentru relele făcute, ar fi trebuit să stea o etapă pe tușă. Ca în competițiile oficiale: avea prea multe cartonașe roșii. De pildă, Firea, fosta primăriță a Capitalei, nu poate să scrie pe Facebook, în zi de scrutin, că Guvernul Orban i-a sărăcit pe români. Și a făcut-o, fără jenă. Ține de igiena mentală a fiecăruia. Sau de ecologizarea gândirii, apropo de exilarea creierelor partidului (Șerban Nicolae, Rădulescu-Mitralieră etc.) la Partidul Ecologist Român.
* Moș Nicolae n-a mai venit ca altă dată la români, însă nu pandemia l-a speriat, ci noroaiele în care au intrat candidații și lipitorii de afișe pe timpul campaniei încheiate vineri. Prea mult glod, cum se zice în mediul rural, prea puțin timp pentru a spăla încălțările.