Cine-a pus șoferul (străin) în drum?

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Pe calapodul refrenului interbelic „Cine-a pus cârciuma-n drum” (dacă nu e din acea perioadă, mea culpa), mă întreb cine naiba l-a angajat pe șoferul non-mioritic să conducă TIR-ul cu vaccinuri spre România. S-au dus fetele de la televiziuni grămadă peste punctul de trecere a frontierei ca să salute descălecatul haiducului de siringi, însă n-au cules entuziasmul scontat. Nț. Ăla era mai degrabă sobru, nu poza în Moș Crăciun, așa cum îl botezaseră reporterițele, ci în posesorul de permis de conducere aferent categoriei de autovehicule printre care își consumă cariera. Nu mai suntem în stare să fructificăm bornele istorice - revenim ca proștii la sărbătorile din calendarul creștin ortodox...

* Dacă șoferul acela ar fi fost român, ar fi ieșit spectacol premium. Omul i-ar fi transmis maică-sii, prin intermediul televiziunilor, că vrea sarmale la masa festivă și, ca după meciurile de fotbal, ar fi dedicat un vaccin întregii familii și prietenilor invidioși.

* Unele restaurante din Brașov le oferă o reducere de 10 la sută, sub formă de voucher, persoanelor care se vaccinează contra Covid-19. Pricep din această informație că mai există restaurante în România. În plus, că mai și funcționează.

* „Excelentă idee, de preluat și în alte orașe!”, a scris pe Facebook un oarecare expert în sănătate, referindu-se la reducerile pe bază de vaccinare. La cât de mult au stat închiși în 2020, cârciumarii de la șes intră în insolvență dacă aplică vreun discount.

* Ați urmărit plugușorul agreat de Guvern și DSP, lansat cu câteva zile înainte de Crăciun? Rulează mai peste tot, e hidos, ca multe dintre așa-numitele informări în masă: conține prostioare parcă scrise de un elev mediocru de clasa a IX-a, deși sunt „creații” plătite cu bani frumoși de la buget, rimele sunt scremute, iar jocul actoricesc e demn de Festivalul „Ursul de Cupru” de la Mizil.  

* Mi-am notat și cel mai grăitor exemplu din plugușorul Comunicării Strategice: „Ne îndepărtăm puțin/ Să ne bucurăm din plin!”. Ați prins-o, se referă la distanțare. Erau haioși dacă foloseau soacra în poezia asta săracă.

Citit 1164 ori Ultima modificare Luni, 28 Decembrie 2020 18:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.