Zombie deconectat

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* N-are rost să mai aștepți pe altcineva la Educație, postul este ocupat de cine trebuie. Întrebat dacă vor reveni la școală elevii din clasele V-VII și IX-XI, filosoful Sorin Cîmpeanu, căci altfel nu-mi permit a-l încadra, a făcut spectacol: "Șansele sunt exact acelea pe care ni le creăm fiecare dintre noi în parte și fiecare dintre noi împreună." Cu alte cuvinte, nu se va întâmpla prea curând acest lucru, nu insistați sau oricum nu la această adresă! Rugăm seriozitate. Și împreună, și în particular.

* Actorul Dragoș Bucur a scris pe o rețea de socializare că nu va sta la coadă la vaccin și că, înainte de toate, nu poartă mască. Evident, s-au revărsat fluvii de dejecții pe pagina artistului, acestea venind de la cele mai luminate capete - așa se consideră ele, prin opera semnată - până la plebe. Înainte de a comenta spusa lui Bucur, cred că e vorba de un experiment social - se aștepta și el la o asemenea reacție, însă voia probabil să-i simtă și magnitudinea. Și a fost ca un seism mizantrop, imposibil de dresat...

* Revin la o poezie pomenită imediat după Anul Nou, căci libertatea de expresie va deveni un poem învechit, asta-i tendința: ori spui ce-și dorește toată lumea să audă, ori n-ai voie să vorbești. Așadar, actorul angajat la Pro TV și-a exprimat o poziție. N-a atacat pe nimeni, n-a cerut să-i fie copiată atitudinea, adică n-a făcut prozelitism... Poate s-a jucat, vrând să contabilizeze oamenii echilibrați emoțional și pe istericii care atacă din beci, poate - de ce nu? - a expus realitatea. Mă aștept să-i achite careva amenda în schimbul măririi notei la nepurtare. Căci el, entitatea Dragoș Bucur, pare să nu mai existe. Dacă ai murit în online, ești un biet zombie deconectat.

* Altfel, conform unor cifre de ultimă oră, Guvernul PNL a angajat numai în luna decembrie a anului trecut peste 4.000 de oameni într-un sistem bugetar și-așa suferind de obezitate morbidă. Desigur, acesta nu e subiect interesant, noi avem timp să analizăm ce dorește actorul Bucur...

* De asemenea, nu dăm o para chioară pe istoria sporurilor, informație valoroasă dezvăluită de fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru. Sporuri, sporuri, toate dedicate românilor angajați la stat, unele de tip Absurdistan. E grea și povestea asta. Băi Dragoșe, ce ziceai, nene?

Citit 952 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Februarie 2021 17:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.