Striptis la bordură

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Astăzi ar trebui să fie exclusiv despre femeie. Poate până la ora 13, când vom reveni la știrea coronavirusului. De fapt, nu subsemnatul, ci alții, însă în acel moment riști să distorsionezi mesajele. Poți să-i urezi "La multe cazuri, doamnă"? Pușchea pe limbă, nu alta!

* E nevoie și de bărbat în viața femeii, mă gândesc doar la incidentele de sub chiuvetă. La bucătărie, dar și de la baie. Suni instalatorul sau pe doamna Ursula de la Bruxelles, ca să plimbe cheia franceză și prin mâinile unor femei echipate în salopetă? Pe tine te interesează, de fapt, să poți trage apa din nou.

* În București, în ajun de striptis de 8 Martie, au fost reînchise la interior restaurantele, teatrele și cinematografele. Unii zic că a picat scenariul roșu peste Capitală tocmai pentru a anula nu-știu-care protest, însă n-ai cum să crezi chestiuni pe care Facebook-ul le elimină apriori de pe autostrada virtuală. În schimb, cenzura face bine, asta cred unii care se cred cetățeni ai democrației.

* Chiar așa, cum vor ieși astăzi "cipăndelșii" pe la terase, că înăuntru nu e voie?! Vor sta doamnele la marginea trotuarului ca să admire pectoralii lucrați? Aș, sunt anunțate doar câteva grade. O fi dansul pe dezbrăcate antigel pentru libidou, dar e perisabil.

* Pentru antreprenorii blocați iarăși, cred că este ultima ferecare. N-au ce să mai redeschidă, să fim cinstiți, nu mai există viață după moartea economică. Amin.

* Desigur, comentează unii de la umbră, salariați ai bugetului de stat: "Ha, nu mai putem cu eterna HoReCa!" De ca și cum îndatorarea României poate să meargă la infinit. Când va face poc, nu va mai fi nevoie de "voință politică", ce sintagmă plicticoasă!, pentru reașezarea mediului statal. Dacă se va mai putea face câte ceva...

* Pe final, am păstrat o notă bună pentru ministrul Cîmpeanu, căruia nu-i dădeam vreo șansă. Venea după Anisie, jongla cu aceleași declarații, dar scapă și niscaiva adevăruri: "Școlile nu sunt focare." Uau, scriam asta încă din toamna anului trecut. Sper să nu-l supere pe Vlăduț de la Sănătate, că le pune iarăși mască elevilor la orele de educație fizică! Așa, ca să aplaude focile.

Citit 1049 ori Ultima modificare Duminică, 07 Martie 2021 23:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.