Parastas Quatro Formagi

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Așa cum anticipam, căci rubrica de a doua zi e scrisă imediat după prânz, Cîțu n-a fost invitat la chermeza lui Orban. De fapt, nici petrecere n-a fost aceea, a comentat șeful Internelor, Bode. Eh, o pomană cu pizza, un parastas Quatro Formagi, asta a fost, așa să-i rămână numele. Însă premierul a avut agenda încărcată - asta o fi crezut Șică și din acest motiv nu l-o fi invitat. Încep să mă pricep la politica dâmbovițeană. De asta mi-e frică.

* Nu bat monedă pe absența măștilor și pe încălcarea celorlalte reguli pandemice la aniversarea (încă) liderului PNL. N-o să crănțănești pizza prin tifon, dar măcar ar trebui să ieși în fiecare săptămână - ora rămâne la alegerea ta, conducătorule! - și să le prezinți scuze celor pe care îi cerți de un an încoace, oameni de rând care poate au fost și amendați cu sume devastatoare pentru bugetul lor. Asta nu se va întâmpla, dar trebuie să umplu și eu spațiul cu niște aporii...

* Pentru românii care n-au trecut pe piața concurențială, vor crește facturile la energie electrică. Din luna iunie, nu mai târziu. Și celor care au făcut pasul li se va majora suma de achitat, nu se mai practică discriminarea. Doar n-o să bem șampanie tot anul datorită creșterii economice fără precedent anunțate de conducătorul Guvernului României.

* Zic specialiștii că valul de scumpiri din țara noastră va întrece orice așteptări. Haideți, nene, să fim serioși, asta nu-i problema noastră! Trebuie să-i derajeze pe bieloruși, nu pe noi. Că și noi suntem oameni de gașcă și-i cerem dictatorului Lukașenko (încă o dată remarc, ce bine seamănă cu Victor Socaciu!) să-l elibereze pe jurnalistul încarcerat abuziv.

* O furtună solară puternică amenință viața de pe Pământ, în această săptămână, adică înainte de a încasa românul de rând avansul. Ceva e putred, aș suna-o pe Raluca Turcan, ministrul Muncii, însă sigur nu mi-ar răspunde. Ar fi tentată să creadă că-i solicit o zi liberă prin lege, în ajun de 1 iunie. Mai bine extincție, ca toată lumea.

* Cutremurul de acum două nopți m-a prins conectat la toate aparatele somnului. Așadar, abia dimineață am văzut și toate glumele aferente evenimentului. E bine așa, nu mă plâng.

Citit 497 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Mai 2021 21:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.