Ilegalist cu sorcovă

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Anunțul conform căruia îmi pot cumpăra șase ani de vechime pentru pensie mă răvășește complet. Aș intra în biznis, însă aș achiziționa măcar patru ani și jumătate în Maldive. Îhî, acolo aș vrea să-mi mănânc ultimii ani de pensie (e expresie consacrată în România, dar o voi lua cu mine, obligat-forțat, peste mări și țări).

* Revine sendvișul Alinuței din Tecuci (remember, campania electorală din 2016!), adică numărăm încă o mărgică a conjudețenei noastre. Camera Deputaților a aprobat legea privind "instituirea perioadei 6-31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc", proiectul fiind inițiat de liberalii Alina Gorghiu și Bogdan Gheorghiu. Cu alte cuvinte, care ai colindat până acum, nene, ai făcut-o clandestin. Să zici sărut mâna că n-ai fost amendat, eventual condamnat!

* Consider că e nevoie și de o lege care să ne permită să dormim mai mult în concediu. Mie așa-mi vine, însă mi-e teamă de Codul Penal ca de toate formele de gripă. E doar ce mi-a venit acum, aș putea găsi și alte variante, unele chiar utile.

* Denunț: memoria îmi servește o poveste nemuritoare. În copilărie am ars-o cu ilegaliștii. Cu sorcova, însă am tras și de buhai. Doar El Chapo să mai fi călcat atât de des pe lângă norme...

* Îmi plac nespus probele de umor involuntar. Iar cele care circulă la cel mai înalt nivel sunt cele mai savuroase. Anul trecut, Trump și nu numai el și-au dat cu părerea vizavi de coronavirus. Au insinuat sau măcar și-au pus întrebarea dacă nu cumva e creat de om. Pfuai! Război și comedie tristă au fost în social-media, giganții de gargară virtuală au cenzurat și blocat cu toptanul. Acum două zile, ce să vezi?, Facebook a anunțat că întoarce căruța în drum. Nu va mai cenzura opiniile de acest gen, după ce bătrânelul Joe Biden i-a cerut spionajului american o anchetă cu privire la originea pandemiei. Adică, după ce noul președinte al SUA și-a pus problema așa cum o vedeau unii în primăvara lui 2020, varianta cu pangolinul și liliacul a fost aruncată la gunoi. Abia acum ar trebui să fie un delict narațiunea că șobolanul înaripat stă la originea bubei Covid-19. Așa să ne ajute Zuckerberg!

Citit 687 ori Ultima modificare Vineri, 28 Mai 2021 22:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.