* M-am tot gândit noaptea trecută, m-am și zvârcolit: nene, dacă acea declarație de avere a președintelui României spune adevărul (încă mai sper să nu fie așa), șeful statului ar trebui să ia urgent măsuri. Să demisioneze urgent și să se apuce grabnic de scris, și cu dreapta, și cu stânga! În afară de schi, nu știu la ce s-o mai pricepe și, din ce înțeleg, Jocurile Olimpice de la Tokio n-au prevăzut și probe de iarnă.
* Un amic mă întreabă de unde bani din chirie pentru Klaus Iohannis, așa cum spun documentele. Bine, el a stat mai puțin prin România, nu cunoaște dedesubturile. I-am răspuns ca de la obraz: ce întrebare e asta, monșer? Nu știi că soțul doamnei Carmen n-are copii? Prin urmare, el și doamna profesoară de engleză locuiesc într-o cameră de la Cotroceni, iar în celelalte douăsprezece are chiriași. Își mai rotunjește veniturile.
* Apropo de Olimpiadă. În cazul în care n-o să mai citiți de la un moment dat rubrica de față, să nu intrați la bănuieli! La cât de mulți sportivi de-ai noștri îi spun pas acestei provocări, mă simt nevoit să onorez o foarte probabilă invitație.
* Halep și Cîrstea au declarat forfait, echipa de fotbal sub 23 de ani e gata să selecționeze jucători din Divizia B, pugiliști nu prea sunt, la atletism bate vântul... Cineva trebuie să salveze onoarea patriei și măcar să ducă steagul de coadă la ceremonia de start.
* Vacanțele pe litoralul autohton s-au scumpit de ieri cu fix 40 la sută, niciun procent în minus. Ca să salveze aparențele, premierul Cîțu a comandat ieri un cod portocaliu de intemperii – măcar nu te mai duci pe plajă, din cauza vremii, și salvezi și o grămadă de bani.
* Tocmai ce spusese jupânul cu păr răsfirat de la Palatul Victoria că românii sunt mai fericiți de când cu guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR... Să-i strice ploile majorarea cazărilor la Mamaia și Costinești? Nu se cade, urmează și alegerile interne. Alea, dacă e să mă întrebe cineva, sunt mai importante decât creșterea economică.
* Un bărbat din Vaslui a rămas blocat într-un tei. El a fost dat jos de pompieri. Și oamenii în uniformă au fost șocați: tei în Vaslui? De pruni n-ați auzit?