Ca-n bancul cu rabinul

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* "E bine că sunt șapte și nu nouă victime. S-au numărat doi morți de două ori." Afirmația îi aparține lui Raed Arafat, pe care incendiul de la spitalul constănțean l-a prins tot în funcție. Bine că domnia sa este în regulă, începeam să mă îngrijorez!

* Ca în bancul cu rabinul - aruncă mai întâi un număr mai mare de victime, apoi revii și spui că, de fapt, s-au prăpădit mai puțini și ieși pe plus. Uraaa! România, dacă e să ne luăm după anumite discursuri, a câștigat doi oameni după apocalipsa din Dobrogea. Avem mentalitate de învingători, ne și ajută unii.

* Elevii care nu poartă masca de protecție la orele de curs pot fi sancționați prin scăderea notei la purtare, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Educației, Sorin Ion. E vorba de scăderea notei la nepurtare, domnule Sorin, dacă-mi permiteți acest joc de cuvinte. Ca să nu mai spun că o amenințare în plus e o șansă în minus de a rupe minorul de părinte, așa cum postulează Prelipceanu de la Digi 24. Prin urmare, încercați cu o bombonică, niște biscuiți, nu cu vărguța...

* Apropo de jurnalistul de la RCS-RDS. A revenit cu scuze după acea afirmație, semn că a conștientizat enormitatea. A ținut, totuși, să rămână în acea zonă superioară, livrând în concluzie următorul mesaj: "Dragi părinți, lăsați-i pe copii să fie mai buni ca voi!" O redundanță cu parfum ieftin, nimic altceva. N-am auzit niciun părinte care se trage din mândrii strămoși daci să nu vrea binele urmașului, să nu-și dorească să fie depășit, să trăiască emoția de a-și vedea puiul sus, pe podium. Dar nici nu mă învârt în cercurile frecventate de Preli.

* O vilă cu trei niveluri în centrul Iașiului a fost proiectată pe terenul fiului de patru ani al primarului Mihai Chirica. E de comentat, evident, însă aici se ajunge dacă ăl mic n-are altă ocupație. Dacă el ar fi mers deja la școală, chiar și la vârsta de patru ani, n-ar mai fi avut timp să gândească aidoma unui businessman. Chirica Jr. pare un dezvoltator imobiliar de talie mondială, momentan îl încurcă olița.

Citit 983 ori Ultima modificare Duminică, 03 Octombrie 2021 23:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.