Faceți-vă provizii, vă zic și de ce!

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

* Isteria blackoutului, scenariu aruncat pe piață de Ministerul Apărării din Austria, e ușor de satirizat, însă ne mai uităm o dată pe distribuție? E vorba de Austria, nu de Bulgaria sau Vaslui, în vreme ce China, ditai țara din inima Asiei, își sfătuiește populația să-și facă provizii de alimente și de alte produse de uz strict necesar. Oare de ce? Mă repet, din vârful degetelor putem râde de compatrioții deja văzuți de zile bune cu bidoane de apă și sacoșe pline cu de-ale gurii. După ce treci printr-o pandemie (nu se știe dacă se va încheia și mai ales când) la care nici nu visai, varianta opririi energiei electrice preț de două săptămâni e ca mazărea în salata de boeuf. Merge și cu, dar mai ales fără. Însă e perfect digerabilă.

* O asemenea cvasiapocalipsă vine numai cu dezavantaje. Iată un stupid exercițiu de imaginație! Foarte prost, dar util în felul său. Pun în balanță ignorantul de rând, conspiraționistul, cu conserva la spinare, și intelectualul rasat care se distrează pe Facebook, iar aici l-aș plasa pe scriitorul Radu Paraschivescu, a cărui postare de acum două zile a devenit foarte populară. În cazul unei pene de curent - Doamne, apără și păzește! - cine ar supraviețui? Pesemne că publicistul e consecvent: dacă i s-a părut distractivă isteria, nu-și umple cămara, dezavuează stilul gospodăresc al furnicuței. La un "foarte puțin probabil" blackout, pierdem reprezentantul elitei și rămânem cu "dacul liber". De aia e bine să punem deoparte. Măcar o zacuscă, două pungi de orez și niște vin pelin. Să nu uit: "ignorantul" se mai și îngrașă un kil în acea perioadă.

* A făcut și Klaus Iohannis un lucru bun, lăudând din toți porii România la Glasgow, pe timpul Conferinţei COP26, și i-au sărit în cap chiar ai săi compatrioți. Greenpeace România îl contrazice pe șeful de la Cotroceni, după discursul ținut la summit: "Suntem în aer, domnule preşedinte." Nene, a mințit pentru noi, de dragul nostru. Și, probabil, ca să primească și altceva la cină, nu doar salatele alea fără gust și ceafa aia de porc trasă la imprimantă alb-negru.

* Autoritățile anunță că drumul Transalpina va fi deschis traficului și la iarnă, între Obârșia Lotrului și Oașa. La cât de mult se scumpesc carburanții, în scurtă vreme va rămâne complet liberă. Oricum n-ar mai avea cine s-o blocheze pe timp de îngheț.

Citit 11215 ori Ultima modificare Joi, 04 Noiembrie 2021 09:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.