În Vamă există monștri cu chip de om care beau Ness

În Vamă există monștri cu chip de om care beau Ness
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

 * Finalul săptămânii trecute mi-a adus izbăvirea. Slavă Domnului! Nu de alta, dar era cât pe ce să mă resemnez în privința marilor teme ale omenirii. Numai că Dumnezeul Bețivilor Care S-au Apucat de Înot În Ape Tulburi are alte planuri cu mine. Fapt pentru care, îi mulțumesc și pe această cale, pe aproximativ patru cărări încurcate.

Stiripesurse, adică unul dintre site-urile care luptă împotriva neinformării, delăsării și frivolității, nu musai în ordinea asta, m-a anunțat, aproape triumfător: "Începe vânătoarea monstrului din Loch Ness".

Din cauza caniculei, care m-a cam bătut în cap, am fost tentat să cred că Ion Țiriac renunță la micile plăceri provinciale tip "vânătoare cu prietenii, la Balc", pentru a se dedica marilor provocări, tip Loch Ness, gen. Aiurea! Nici urmă de Țiriac în articolul respectiv. L-am sunat pe Yeti, așa cum îi spuneam unui vecin, în copilărie, și l-am întrebat dacă știe ceva. S-a scuzat politicos, cum fac personajele cinematografice în filmele cu fir narativ previzibil, spunându-mi că nu poate vorbi, pentru că este la o partidă de Șeptic cu prietenii săi din copilărie, King Kong, Godzilla și... a mai zis el un nume, însă n-am înțeles, din cauza semnalului prost. Mai prost chiar și decât ideea de a-l deranja pe sărmanul om. Gândul că vor unii să-l vâneze pe Monstrul din Loch Ness mi-a fost întrerupt și viciat de valurile de Breaking News de pe ecranul televizorului despre incendiul și nenorocirea de la Crevedia. Inevitabil, pe același ecran TV, a apărut și numele lui Arafat. Adică, specialistul în subtilități metafizice și științifice care, de câte ori este întrebat despre primele bănuieli legate de existența monstrului din Loch Ness, care a îngrozit omenirea cu ani în urmă, răspunde: "Așa s-a crezut atunci".

* Nici turiștii de pe litoralul românesc nu scapă de frământări și probleme. Site-ul de știri scrise cu piciorușele minții rătăcite a titrat: "Un turist a rămas cu gura căscată, când a primit nota de plată la o terasă din Vama Veche, acolo unde a servit prânzul".

Vestea și mai rea este că turistul va fi cercetat la domiciliul soției, de către Poliția Meseriilor Omologate, deoarece s-a erijat în chelner, în pofida faptului că nu are calificarea necesară.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1635 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.