* Reclama lu’ Telecom, aia care parafrazează colindul lălăit prin troleibuze, face casă bună cu stupiditatea. N-am să mă leg de blasfemia evidentă (na, măcar aici n-am fost previzibil!), ci de faptul că brandul de care nu puteam scăpa nici cu mascaţii acum un deceniu şi ceva pozează acum în Maica Domnului. Când constatasem că le pompez lunar 500 de mii de lei fără să le consum impulsurile, i-am avertizat că renunţ la abonament. „Vai, dar nu se poate aşa ceva!”, mi-a răspuns o voce aspră, de ca şi cum cererea-mi era în sinonimie cu violul. „Bre, voi auziţi? Nu vă mai vreau!”, am insistat, dar n-aveam exerciţiul indignării precum madam de la celălalt capăt al firului. Deţinea distinsa telefonistă o capacitate de a-şi domina interlocutorul de-mi venea să-mi asum tarifele ridicate practicate de companie! Într-un târziu, după alte j’de apeluri şi ameninţări cu instanţa, au acceptat că fraierul de client este, de fapt, stăpânul lor. Aşadar, ar fi mers de minune, în pragul sărbătorilor, un „Cost, cost, să-nălţăm!”
* La fel de mult mă stresează spotul care promovează farmacia cu nume de lanţ de încreţituri ale scoarţei pământului. N-am nimic personal cu anticamera spitalului, toţi trecem la un moment dat pe acolo (poate şi pentru achiziţionarea de prezervative), dar nu-i poţi spune „farmacia tuturor românilor” după ce enumeri personalităţi ale culturii şi artei care, chipurile, i-ar susţine cauza. Vreau alt argument. „Mihai Eminescu, poetul tuturor românilor”, spune fără intonaţie o duduie care a luat Bacul la 40 de ani, cântăreaţă, apoi ne bagă farmacia-n ochi. Dacă trebuie să respectăm adevărul istoric, marele poet n-a avut de câştigat din concubinajul cu farmacia, fiind răpus de boală. Prin urmare, s-ar fi putut evita această nefericită juxtapunere. Ca să nu mai zic despre Stela şi Arşinel (şi ei prezenţi în reclamă), antibioticele umorului românesc…
* Nu mai suport ca marketingul din ziua de astăzi să se bazeze în continuare pe Moş Crăciun care tuşeşte ca un tractor. Cel „Ho, ho, ho!” a devenit obositor, ba chiar desuet. Daţi-i, frate, un sirop, ceva, inventaţi altă jenă verbală care să-l reprezinte. Nu de alta, dar îmi aduc minte ce mă întreba fi-miu acum câţiva ani: „Tati, dacă Moşul tuşeşte, se mai duce mâine la grădiniţă?”
