Semnalizează, „brăduţule”!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Prefer să nu comentez pe marginea proiectelor de lege care ne arată pisica pentru 2012 şi nici că Guvernul este în doliu. Până să stabilim dacă noile amenzi pentru viteza excesivă vor face ordine în trafic, am decis să mâzgălesc câteva reguli fără de care degeaba ni se tot picură că „Viaţa are prioritate”. Dacă ar fi posibil afişajul electronic la bordul autovehiculului, aş deveni o fiară pentru semenii de pe contrasens. Dar să le luăm pe rând:

1. Îmi place să cred că nu fac greşeli majore atunci când mă aflu la volan. În cazul în care cineva s-a simţit lezat aflându-se în preajma tigăii pe care o conduc, îi cer respectuos să mă ierte. 

2. Farurile sunt montate în botul automobilului pentru a fi aprinse. Mai ales atunci când este ceaţă sau înnorat. Aş tipări broşuri utilizabile la ieşirea din casă: „Verifică apa, gazul, închide lumina în apartament şi aprinde farurile dacă ai de gând să urci în maşină!”

3. A merge cu becurile stinse pe înserat frizează demnitatea pe care au încercat-o în ultima vreme Mădălina Manole şi Mălina Olinescu (nu ştiu dacă aveau permis de conducere, am căutat în memorie personalităţi care au tras obloanele pe nepusă masă).

4. Semnalizarea stânga/dreapta nu-i fiţă, e un „must-have”. Nu eşti desuet, nu semeni cu pomul de Crăciun dacă îţi pâlpâie un beculeţ cu 50 de metri înainte de a schimba sensul de mers. Până şi renii Moşului sunt dotaţi cu sistem optic de semnalizare, şi anume nasul roşu al lui Rudolf.

5. Nu claxona fără motiv, chiar dacă în faţa ta se află o doamnă mai puţin experimentată! Să presupunem că dumneaei te-ar găsi în stângăcia-ţi pe lângă aragaz, chiuvetă şi maşina de spălat. Cum ar trebui să se răzbune? Cu apă rece sau fiartă?

6. La ce bun să dai flash-uri doar de dragul xenoanelor aflate în dotare? Înţeleg că Audiul sau Merţanul scâncesc când le oferi doar 50-60 de kilometri la oră, dar din păcate n-am fost împreună nici la şcoală, nici la show-room. Ar mai fi o problemă şi când alimentezi de numai 10 lei, dar asta te priveşte doar pe tine…

Citit 785 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Decembrie 2011 17:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.