* Dacă şi Marian Oprişan s-a arătat şocat de faptul că un deputat de Vrancea a fost prins în flagrant luând mită înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Bine, parlamentărachele (sau parlamentălache?) ăsta nu-i din partidul baronului vrâncean, ci-i chiar ungurean, dacă-mi permiteţi să fiu liric la fără frecvenţă. Mariane, DNA-ul vine, fă-te că eşti acoperit!
* Alt Marian, Vanghelie trebuie să-şi arate indignarea că gruparea lui Bivolaru a ales să urineze – Doamne, iartă-mă! – taman în Ferentari, adică la dumisale în sector. MISA-ioţii vor zice că s-au integrat în absolut, că nu şi-au spurcat spirala în veceurile publice din sectorul 5, dar nu poţi avea încredere în vezicile care se exprimă la pauşal.
* Sinistraţii uraganului Sandy ar putea fi cazaţi în închisori. Hei, Bombonel, stai liniştit, nu-ţi mai freca bucuros fularul! 1. Ăia nu pot fi consideraţi prospături; 2. Cu siguranţă nu vor fi aduşi în România.
* Un ghebar din partidul lui Ponta l-a felicitat pe domnul prim-ministru de ziua onomastică. Pălmaşul care mai şi candidează la alegerile din 9 decembrie l-a scuturat de molii şi de alte scame pe plagiator, aplicându-i şi o ofrandă subcutanată: „Se ridică la înălţimea condiţiei martirului Sf. Victor”. Uau, aceste cuvinte ne doare, vorba derbedeilor din seria „B.D.”, un aşa pupinfundism n-am mai întâlnit de mult... O fi vrut să zică Martin, nu martir, căci taman în mandatul său au evadat urşii din propriul habitat într-o manieră fără precedent.
* Muzicantul britanic Elton John va fi tată pentru a doua oară. Gay cu acte în regulă, bătrânelul ajuns la 65 de ani, vârstă la care putea să fie deja bunic, mai are un pic şi devine o veritabilă mamă eroină. Pentru asta îi va mai trebui un prunc, deşi sper să se abţină.
* Bombonel salută de după gratii poza goală a şefului DIAS Constanţa şi faptul că familia lui Elton se îmbogăţeşte cu încă un membru. Bombo doreşte să-i adreseze totuşi o întrebare lui Sir John: „Cum ai reuşit, Sir fată?”
* Cântăreaţa de muzică dens (e posibil să se scrie „dance”) Anda Adam şi prezentatorul de nori şi burniţă Victor Slav s-au despărţit. Cică se minţeau ca la meteo, vorba hitului din acest sezon de toamnă-iarnă.