* Într-o ţară în care capitala pute (chipurile, doar Provincia este un izvor de valori) trebuie să ne obişnuim şi cu nişte capitale de regiuni. What? E un fel de „haide, bă, să-i lăsăm pe ţărănoi să creadă că şi ei pot fi buricul pământului”. Mă rog, nici măcar ombilicul Ioanei Tufar nu ne putem considera, chiar dacă asta nu-i nicio virtute. Tot birocraţia învinge, ba chiar va fi mai nasol... Iertaţi-mi redundanţa!
* Se aude că regiunea de sud-est - sau cum i se va spune - va fi condusă de oraşul intitulat Brăila. Nu vreau să par penibil, să mi se reproşeze că mimez patriotismul local, dar nu-i firesc ca un municipel să ia caimacul unor municipoaie. Cu tot respectul pentru aripile picante care te însoţesc la filmul 3D de după dig, dar Brăiliţa e cu mult sub Constanţa. Vedeţi, n-am pomenit nimic despre Galaţi şi nici n-o voi face, chiar dacă Ţiglina sună mai bine comparativ cu Chercea. Mai degrabă pasezi frâiele Focşanilor, Buzăului, dar nu vecinilor de peste cartierul Dimitrie Cantermir. Oare Mazăre ştie? Era să-i pomenesc numele lui Nica, dar nu-mi permit să deranjez ditamai ministrul pentru o problemă minoră.
* Vizavi de arborarea steagului secuiesc pe instituţiile din România - dar cum să nu, imediat, staţi aşa! - şi-a dat cu părerea şi gutuia lui Marian Vanghelie. Ştiu, am cam legat topica de gard în fraza precedentă. Revin la subiect şi citez din cucoana Mizil: „Maghiarii încearcă marea cu degetul”. În primul rând, i-aş sugera să vorbească frumos, apoi aş avertiza-o că urmează un calambur şocant: maghiarii nu încearcă marea, ci încearcă Marean. Serios, de ce trebuie să vorbească Oana despre Ţinutul Secuiesc? Vanghelie, mai aşteptăm mult până când o să scrii în Dilema Veche, mă?
* Mă certa recent un el, o cunoştinţă care-mi citeşte frecvent rubrica. Acest el se dă om de litere cu adevărat, nu bufon ca mine care trosneşte cu toporul la rădăcina semanticii. „Cam mult zgomot în pastila ta, prietene!”, mi-a şoptit cu superioritate entitatea, profesor de abecedar la facultate. N-am rămas dator. I-am propus să încerce cu vată. Căştile sunt mai scumpe.