B.D., la Muntenegru şi la mare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nenorocirea din Muntenegru are câteva explicaţii, chiar dacă şeful firmei de turism a ridicat inocent din umeri. De fapt, individul a şi prezentat - fără să fi fost chestionat în detaliu - toate documentele, în regulă părând până şi buletinul meteo. Bate la ochi, ceva scârţâie mai tare decât autocarul care a făcut bungee-jumping pe teritoriul fostei Iugoslavii... Ori şoferachele avea doar doi-trei ani de experienţă (operatorul de turism spune că zece), ori ITP-ul şi reviziile erau trase de păr. Nu de alta, dar în turism, ca în oricare alt domeniu în care se lucrează direct cu persoana fizică, încerci să tragi cu dinţii de orice leuţ. „Şefu’, îmi scârţâie bucşăraia, direcţia are probleme!”, se mai plânge câte-un conducător auto responsabil, dar acceptă să plece în cursă decât să i se arate uşa. La fel fac şi unele firme care transportă alimente, produse agricole şi altele - băiatul de la volan este obligat să ducă la destinaţie o maşină de 4 tone, adică dublul încărcăturii permise de legislaţie. „Nu accepţi, Vasilică? Afară, găsesc altul!” Mi se pare dubios şi faptul că nenea de la societatea de turism se bate cu pumnul în piept că, în cei opt ani de existenţă, agenţia n-a înregistrat nici măcar un accident auto. Nici în parcare, nimic? Bizar! Ah, mă scuzaţi: în timp ce scriu, aud de la televizor că manipulantul autocarului avea o viteză de două ori mai mare decât îi permiteau indicatoarele rutiere. Adicătelea, la ce viteze practică băieţii pe traseu, este imposibil să nu tamponezi măcar un corcoduş. Dacă or creşte corcoduşi pe marginea drumului...

* Pentru ca întreaga poveste să fie groaznică, ai noştri ca brazii - mă refer la autorităţi, plecând de la Titus Corlăţean - s-au urnit la vreo 16 ore de la întâmplarea de la Podgorica. De fapt, dacă Doamne-Doamne a dus Muntenegrul ăsta tocmai prin America de Sud, cum naiba să ajungi atât de repede la faţa locului? Familiile bieţilor oameni ucişi în accident au aflat de la „Cotele apelor Dunării” despre cei dispăruţi, noroc cu supravieţuitorii dotaţi cu telefon mobil. Corlăţean părea chiar deranjat că trebuie să părăsească nu-ştiu-ce întâlnire de la Luxemburg. Păi, rămânea un scaun gol la dineu şi nu se face aşa ceva. Iată cum ne-am făcut rost de Brigada Diverse, la Muntenegru şi la mare.

Citit 1035 ori Ultima modificare Luni, 24 Iunie 2013 14:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.