Murim cu Sile, bă!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Copiii naţiunii vor fi mai bogaţi de la 1 ianuarie 2014. Alocaţiile le vor fi indexate în raport cu rata inflaţiei, deci sumele vor creşte cu 1,8 sau chiar cu 8 lei. Incredibil! Marea dramă o trăiesc, însă, social-democraţii: majorarea asta nu poate fi folosită nici pe post de pomană electorală... Numai în pielea lor să nu fii.

* În loc să-şi vadă de rolurile sale bune (nu ştiu dac-ar fi în stare să joace şi prost), actorul-senator Mircea Diaconu devine ridicol în sacoul de politician. Invitat la Antena 3 (apropo, mai multă lume a sesizat că Sinteza Zilei tratează căderea frunzei de stejar, nu mai are treabă cu politichia), nenea Mircea l-a luat iarăşi pe Băsescu pe buze. De mai bine de un an, ţara este condusă de Ponta, Dragnea şi ceilalţi, iar Mirciulică are o treabă cu Băsescu. Că, vezi Doamne, el se va simţi un cetăţean umilit dacă marinarul va încheia în picioare mandatul de la Cotroceni. Domnule actrist (acum am inventat acest substantiv comun, permiteţi-mi să-l înscriu la OSIM!), despre gerul de la Ministerul de Finanţe nu ziceţi nimic?

* Pentru cititorii care nu sunt la curent cu realităţile economico-sociale ale României, Guvernul a emis un act oficial prin care anunţă că vor veni geruri anormale în iarna lui 2013-2014, motiv pentru care ar urma să acceseze niscaiva fonduri de rezervă pentru autorităţile locale. Bine, sunt convins că în oraşele colorate cu roşu gerul va fi mai năstruşnic decât în altele... Năstruşnic, am zis, nu năpraznic.

* Sile Cămătaru a părăsit arestul, iar în locul său a intrat Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Tg. Jiu. Cel puţin s-a lipit la 24 de ore. Aseară urma să hotărască instanţa dacă pupă şi 29 de zile au ba. Condescu ar fi spălat bani, zice-se. Da, păcat, mare păcat, mai ales dacă i-a spălat într-o zi de duminică. Sau în altă sărbătoare legală.

* Breaking news. Fotbalul autohton nu mai are motiv să acceseze cupele europene. Păi, Steaua este în Liga Campionilor, iar patronu-i îşi face veacul la pârnaie, în vreme ce Pandurii Tg. Jiu joacă în Liga Europa şi nici preşedintele clubului nu se simte prea bine.

Citit 857 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Noiembrie 2013 15:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.