Ponta schimbă ofsaidul în fotbal

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Astăzi, poate numai astăzi, contează doar meciul de fotbal Grecia - România. Vremea este prea rece pentru bere, iar rânza ne doare în exces de la taxe şi impozite pentru a mai crăpa şi seminţe. Ah, era să uit: poate cel mai important meci din ultimul deceniu fi-va transmis de România TV, adică de o nişă otevistă care-şi arogă prestanţă de televiziune de ştiri.

* Parlamentarii, dragii de ei, mai au şase săptămâni până la Crăciun dar, potrivit programului stabilit deja, vor mai lucra în plen doar 24 de ore, adunate. E drept, mediul toxic din Casa Poporului le scurtează libidoul. Excepţie face Dragnea, doar ştiţi că domnişoara Cătălina e şi ea deputat.

* Mitică Dragomir este istorie, Liga Profesionistă de Fotbal a fost câştigată de Gino Iorgulescu. Carevasăzică, era aşa-zisului Corleone a durat 17 ani şi gata. Totuşi, nu mă bucur atât de mult că Mitică dispare din peisaj. Argumente:

1. Iorgulescu îmi pare a fi un personaj mai periculos decât Dragomir. Mai periculos pentru fotbal, nu pentru câinele pe care-l am la ţară şi nici pentru industria deja pusă la pământ. Mai periculos pentru simplul motiv că vorbeşte puţin, are gestică de băiat apretat care nu dă din casă precum expansivul (şi uneori naivul) proaspăt basculat.

2. Nu mi-a plăcut că Gino s-a folosit de mediul politic pentru a obţine cele unsprezece voturi. Presa sportivă a anunţat înaintea scrutinului că Iorgulescu se văzuse cu vreo zece reprezentanţi de club, ocazie cu care i-a invitat la masă şi pe necunoscuţii Liviu Dragnea şi Victor Ponta. What? Ce-i asta, miliţie? Sau poate că alde Livişor şi Victoraş nu mai găsiseră vreun local ca să ia cina. Probabil. Doar n-o să laşi ditamai oamenii nemâncaţi. Eh, iată de ce nu m-aş fi supărat ca Mitică să rămână la Ligă. Gino, va schimba Ponta şi regula ofsaidului?

* Preşedintele Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr, a declarat că sunt şi femei care vor să iasă la pensie mai târziu. Maică-sa, nevastă-sa, corect, ar fi câteva exemplare.

Citit 731 ori Ultima modificare Joi, 14 Noiembrie 2013 14:28

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.