Limba împleticită e universală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru că Europa o arde cu părul în ochi. D-aia a câştigat austriaca cu Wurst concursul Eurovision, cel mai prost banc pe care ni-l spunem în fiecare lună mai. N-am nimic cu minorităţile senzuale, e dreptul meu să nu fiu de acord cu ele, iar crăiasa de la Salzburg mi-a stârnit un cutremur esofagian. Cel mai mult m-a deranjat luciul buzelor sale...

* De fapt, n-avem voie să ne oripilăm. Nu noi trimiseserăm anul trecut bărbatul cu sindrom premenstrual în aceeaşi competiţie cu microfon? Şi avea şi barbă Ouatu.

* Apropo, aceste remarci ar putea fi considerate cu tentă sexuală. Am o cititoare care-mi poartă de grijă, chiar m-a luat la întrebări pe această temă. Ca să nu se epuizeze cu indiscreţia nesatisfăcută, îi mărturisesc că sunt un mare obsedat. Poate cel mai mare.

* Sunt convins că Băsescu şi Rogozin au un Dumnezeu comun, ştiţi dumneavoastră care. Altfel, niciunul dintre ei nu şi-ar fi permis să trimită apropouri bahice. Primul a comentat că vicepremierul rus a dat câteva pahare de vodcă pe gât înainte de a mâzgăli pe Twitter că ne va arăta nouă, neamului românesc, cine suntem de fapt. Celălalt a răspuns cu aceeaşi navetă... Muniţie, adică. Că „look who’s talking”, dar în limba rusă. E un prim pas important făcut de cele două tabere - se vorbeşte aceeaşi limbă. Împleticită. E universală, nu-i aşa?

* Ieri a ieşit Gigi Becali pentru 24 de ore. Are şi el o zi de permisie pentru bună purtare. Credeţi că presa românească s-a ocupat de altceva, de campania pentru europarlamentare, de Viorel, Livişor, Lenuţa şi Traian? Ba. S-au dus toţi călare pe maşina din care a coborât paşa din Pipera. Am auzit că s-ar fi ţinut şi o conferinţă de presă ad-hoc prin cimitir, că deţinutul avea nişte treabă p-acolo. Camere de luat vederi printre morminte, microfoane cu fete în prelungirea lor, chestiuni care întrec orice imaginaţie... „A ieşit nea Gigi!”, duduia ieri Internetul, iar dacă pun cap la cap acest eveniment cu părerile unor cititori care-i sar în ajutor netunsului luat pe sus de la Prefectură ajung la concluzia că nici nu-i greu să spună Rogozin cine suntem.

Citit 899 ori Ultima modificare Luni, 12 Mai 2014 16:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.