Emigra-m-aş

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Votarea pentru europortofele s-a cicatrizat, însă ieri au fost mediatizate rezultatele finale. BEC-ul stabileşte că alianţa lui Ponta cu Găbiţă Oprea şi Voiculescu a strâns 37 la sută din sufragii, adicătelea cu patru-cinci procente mai puţin decât anunţau televiziunile în celebrul serial intitulat Exit-Poll. Înţeleg că estimările n-au sărit din albia marjei, dar orişicât, bre. IRES, RTV-ul lui Ghiţă şi Antena 3, singurele branduri care au sondat la poalele urnelor, au cel puţin o slăbiciune pentru cumetria care a câştigat aceste alegeri, aşadar nu poţi să te iei mereu de aspectul discursului doamnei Pora.

* Relu Fenechiu, Gheorghe Ştefan-Pinalti, Adrian Năstase, Cătălin Voicu, Alin Şimota, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, că-i din aceeaşi parohie, Horia Uioreanu, Gheorghe Coman, ăla cu meseria lui e auto, Florin Popescu, băiatul cu puii fripţi, Vlad Cosma, Marius Isăilă, Iosif Secăşan, Emanoil Bocăneanu, fostul prefect cu capul de duş, Cezar Măgureanu, Nicolae Mischie, Victor Babiuc, Cătălin Rădulescu, Ciprian Dobre, Ion Stan, Dan Cristian Popescu, Mihail Boldea, Stelian Fuia... Mă dor încheieturile, lista e şi mai lungă, ordinea aleatorie, iar mediul din care provin indivizii pomeniţi e acelaşi - politica. Unii se află la zdup, alţii sunt doar în tratative, iar o a treia categorie abia a primit înştiinţare. Primari, prefecţi, senatori, deputaţi, prim-miniştri, toţi iubesc legea, nu doresc să fie mai presus de ea, ci doar s-o încalece puţin. Iar noi iarăşi ne lăudăm că am avut alegeri libere în România...

* N-am deschis degeaba discuţia despre politicieni. În vreme ce ei - necesitate fiziologică - tratează legea cu pelvisul, eşalonul secund se ocupă de vlăstarele naţiei. Zilele trecute, elevii de clasa a IV-a au fost evaluaţi la limba română şi matematică. La citire, aşa cum i se zicea pe vremuri orei de buchiseală în limba maternă, au existat două subiecte distincte, unul mai greu decât celălalt, şi nu-i doar rutină stilistică. Primul chiar a fost de clasa a VI-a, pe lângă celălalt care se ridica la nivelul clasei a doua. Nu-i bai, notele nu vor figura în catalog, dar nişte unii de la minister se vor minuna cât de savanţi sunt Gigel şi Viorel, în comparaţie cu asistatul mental Nicu. Emigra-m-aş.

 

 

Citit 1366 ori Ultima modificare Joi, 29 Mai 2014 16:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.