Învârtoşatule, go!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ca să nu uit, demisia, Spiderman, manieratule! Ştirile de la Ora 5 se prăpădesc de plâns după umorul tău pestilenţial, după acea pildă lipsită de orice bun-simţ, aia cu „părţile moi ale femeii”, misogin incurabil, pe care le-o tot serveai jurnaliştilor de eveniment... Hazliule, era cazul ca, la un moment dat, să-ţi dregi atitudinea. Atunci când cârmuieşti un judeţ, e obligatoriu să nu te trezeşti la „Te pui cu blondele” sau la „Ciao, Darwin!”. Aşadar, nu lăsa treaba neterminată, că tot te dădeai viguros în celebra şedinţă... Şi nu-i cazul să te învârtoşezi, votul de acum doi ani a fost, de fapt, unul negativ la adresa puterii de atunci. Să ştii, Spiderman, că lumea se mai uită şi la „Profesioniştii”, emisiune care încă n-a ajuns pe mâna lui Dan Negru.   

* Dar, vorba aia, e numai vina mea că mai cred în Spiderman. Sau în Batman, Superman? Apropo, e de văzut scurtmetrajul cu acelaşi nume al regizorului Tudor Giurgiu.

* Distractiv – funny, cum zice generaţia nouă – e modul în care cred alde Ciofoaia, administrator special la Oţelul Galaţi, şi alţii cred că pot face performanţă în fotbal. Ieri, după ce niciun jucător proeminent n-a mai rămas în vestiarul fostei campioane a României (s-au cărăbănit şi Lovin, Astafei, Marquinhos etc.), a fost numit un antrenor principal, un alt neamţ, după ce Lienen părăsise echipa la finele lunii mai. A venit Michael Hans şi nu-ştiu-cum-îi-mai-zice, individ care a antrenat prin Filipine, Burundi şi Rwanda. What the f...? E o incalificabilă bătaie de joc, mai ales că se tot vorbeşte despre suporteri, despre cât de important este cel de-al doisprezecelea jucător şi alte şabloane fumate înainte ca tutunul electronic să devină o realitate. OK, se va spune încă o dată – şi pe bună dreptate – că n-am aflat cum s-a făcut marea preluare a clubului în toamna anului 2012, că actualul primar al Galaţiului a girat venirea marelui investitor şi că douăzeci de milioane de euro s-au putut evapora, ca bătând din palme, la nici trei ani de la câştigarea campionatului. Beneficiem însă de un prim element, o probă vie şi puţin îngândurată. Adamescu i se zice şi e privat de libertate. Doar temporar. Spiderman, ai citit textul până la final?

Citit 833 ori Ultima modificare Vineri, 27 Iunie 2014 15:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.