Chifteluţele lui Menci

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cazul Voiculescu nu se va închide nici astăzi, chiar dacă joi, 7 august, a devenit o bornă în kilometricul dosar ICA. Pariez că pe Donald Trump l-ar fi închis de vreo trei ani, să fi fost vânzoleala de acum, cu patronul Antenelor.

* Doctorul Menci, căci n-am înnebunit să-i reţin toate consoanele din buletin, s-a plâns de duritatea scaunelor din sala de judecată. După calculele sale, emisferele din pantaloni au voie doar în puf, probabil din acest motiv este şi anchetat în celebra privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare. Profule, că tot te-am prins, am o întrebare: chifteluţele cu sos sunt bune după gratii? Nu e periculos sosul dincolo?

* Monica Macovei şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale. Rizibil, domnule, rizibil! În România, ţara în care contribuabilul de rând contabilizează femei şi oameni, n-ai nicio şansă. Te ia masculul mitocan din voleu, de la 200 de metri - ia să vedem cum arată, bă, abia apoi ne spunem păsul! Eh, cam trecută...

* Băsescu, unul dintre cei de mai sus, se simte înşelat de Monica, deci n-o va susţine, şi spune că va alege răul cel mai mic, adică pe Klaus. Asta-i culmea, a ajuns marinarul să distingă pericolul minor din politica autohtonă. Vedeţi, parcă trăim într-un film de hipnotizaţi: nimeni nu conturează binele major, se discută numai despre ăla care poate bascula spre benign.

* Ponta ar vrea s-o numească pe EBa la Cultură, dacă tot nu ajunge la un consens cu Băsescu. Cinstit, decât s-o pui pe Rozy-nem-tudom peste ministerul care ar trebui să păstorească valorile materiale şi spirituale, mai bine apelezi la Vanghelie. Sau Vanghelie şi EBa, în tandem, tot ar ieşi ceva mai decent, chiar dacă sunt nevoit până la urmă să admit că am glumit. EBa? Doamne fereşte!

* Un vasluian din mediul rural şi-a prins nevasta în pat cu primarul, adicătelea cu ăla pe care-l votase. Acum venise rândul edilului să ştampileze. În loc s-o facă pe supăratul, ţăranul din judeţul vecin ar trebui să aprecieze că alesul, după ce a ajuns în funcţie, nu şi-a uitat consătenii.

Citit 937 ori Ultima modificare Miercuri, 06 August 2014 16:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.