Taximetristul care nu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Să mă enervez pe nemernicii de la Primăria Constanţa care au amendat familiile celor doi piloţi morţi în accidentul de elicopter din lacul Siutghiol? Eu ziceam să cinstesc un pahar de formol - cinism într-o formă atât de toxică n-am mai pomenit. Să-i iei de gât pe cei dezumanizaţi de pierderea unor oameni dragi pentru simplul motiv că decesul acestora n-a fost anunţat în timpul prevăzut de lege? Fi-v-ar ruşine că nu v-aţi născut pe o planetă lipsită de viaţă, şpăgarilor!

* Am ieşit ieri dimineaţă din casă, îmi doream să ajung la serviciu, ca orice individ lovit de conştiinciozitate. Maşina mi-a zâmbit complice de sub nămeţi, a dat din ţeava de eşapament de bucurie (bănuia că nu sunt atât de nebun încât s-o scot în trafic, ne ştim bine, trăim împreună de câţiva ani), deci nu-mi rămânea decât varianta transportului în comun, eventual faza pe aparate individuale. Nţ, de unde? Microbuzele nu se vedeau nu numai din cauza ochelarilor aburiţi, pur şi simplu nu se riscase oricine să iasă pe stradă, iar autobuzele erau reprezentate de tigaia lui Moş Crăciun, o hardughie care oricum mergea în sens invers. Ce itinerariul meu fac, mi-am zis... Dispeceratele de taxi erau toate full. Sună lumea în draci, am găsit eu răspunsul la întrebarea pe care nu ştiu cine naiba şi-a mai permis-o pe vremea asta. Dar găsesc două maşini pe care scrie taxi şi-i abordez pe conaşii conducători auto - liber, domnu’, facem şi noi un drum în condiţii de iarnă? Nu ştiu ce mă apucase să mă dau haios, căci replica celor doi - pe rând, probabil nici nu se cunoşteau, chiar dacă sunt din aceeaşi branşă - m-a aruncat în decor. Adică pe trotuar. Nene, nu vezi ce-i afară? Nu plec nicăieri, ar însemna să-ţi iau cât nu face, că trebuie să merg cu a-ntâia şi consumă mult, başca risc să rămân înzăpezit în altă parte. Şi ce dacă mă tutuise, viscolul nivelează caracterele, socializezi mai uşor în faţa vicisitudinilor naturii, dar să mă refuzi în halul acesta? Şi tu, şi tu. Bine, domnule, l-am contrat contondent în voce, dar de ce ţi-ai mai părăsit domiciliul astăzi? Te dai filozof degeaba, de ce nu te reprofilezi? E vina mea că te-ai făcut taximetrist? Să vezi ce bătaie îi dau lui fiu-meu, că-l tot aud că asta vrea să se facă atunci când va fi mare...

Citeşte şi: Masculii veritabili pocnesc

Citit 1207 ori Ultima modificare Luni, 29 Decembrie 2014 18:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.