Almanah de amprente

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* România lucrului bine făcut a tras pe dreapta. Preşedintele Iohannis se află în Insulele Madeira pentru o binemeritată vacanţă. Stau şi mă întreb, însă, dacă nu cumva acest concediu vine prea devreme. Conform unui Cod al Muncii (habar n-am dacă s-a schimbat modificarea), eşti eligibil pentru a sta cu picioarele pe pereţi abia după unsprezece luni de muncă. Or domnul Klaus a ajuns la Cotroceni în decembrie. Sau, vorba unui prieten, neamţul se odihneşte acum ca primar al Sibiului...

* Întreabă Marian Vanghelie din arestul Poliţiei Capitalei dacă poate să scrie şi el o carte în condiţiile în care nu ştie să ţină pixul în mână. Prin urmare, deja fostul primar de sector, Doamne ajută!, va scoate un almanah de amprente.

* După 15 ani de Mazăre, constănţenii au ocazia de a trece pe fructe de mare. Un constănţean a câştigat premiul cel mare la loterie, aproape trei milioane de euro... Nu l-am pomenit întâmplător pe edilul de pe Litoral - într-adevăr, după un deceniu şi jumătate, a fost suspendat din funcţia care îl cam încurca. E de remarcat şi faptul că potul baban ocoleşte Galaţiul după ce îl nimerise de câteva ori. O fi din cauza drumurilor proaste.

* N-am scăpat nici măcar o vorbuliţă pe seama întâmplării cu puiul de tigru şi Spiderman de la Consiliul Judeţului. Săptămâna trecută, primul l-a muşcat pe cel de-al doilea, aşadar trebuie să le bat obrazul băieţilor de la Zoo: bă, n-aveţi voie să-i schimbaţi meniul micuţei feline!

* N-aş vrea să fiu în pielea băiatului cu numele de Victor Ioniţă, antrenorul tenismenei Simona Halep. De fapt, şi viitorul soţ al constănţencei ar trebui să fie precaut - nepoata bunicuţelor de duminică se comportă birjăreşte cu bietul Victoraş, deşi toate dialogurile dintre game-uri sunt televizate. Ioniţă va avea mari probleme atunci când va încerca să stabilească o relaţie, să iasă cu cineva. Când te face Simona preş, poţi avea succes numai la băieţi. La fete fi-va mereu ocupat. Păcat!

Citit 763 ori Ultima modificare Luni, 06 Aprilie 2015 16:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.