Asta înseamnă să fii chirurg!

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Ho, nu daţi cu bordura viu colorată! Nea Sorin de la Primăria Capitalei nu primea şpagă, se împrumutase, ca orice om normal, cu 25.000 de euro ca să-şi achite birurile la stat. Bre, omul e plin de conştiinţă, voia să scape de datorii la doişpe noaptea, la graniţa dintre sâmbătă şi duminică, în timp ce voi, ceilalţi contribuabili, baricadaţi în cotloanele weekend-ului, dormeaţi ca bursucii... Unii dintre români aşteptau meciul Simonei Halep de la US Open, alţii îşi inundau neuronii în cluburi. Ei bine, în acest context sută la sută balcanic, un edil-şef era îngrijorat că are bani de dat. La stat. Bravo, nea Sorine, eşti un exemplu pentru o ţară întreagă, păcat că n-ai avut puţin bulan, vorba fotbalistului Keşeru după egalul naţionalei României în Ungaria. Te-au prins băieţii de la DNA cu banii rujaţi, dar noi ştim că nu era şpagă, ci doar un împrumut. Să ai case, vile, maşini, valută în cont şi să iei gologani pe datorie pentru a-ţi achita impozitele, asta înseamnă să fii mafiot!

* Pentru cititorii cu simţul umorului mutilat, care au ajuns întâmplător în acest hăţiş literar, sunt nevoit să fac o precizare: avocatul doctorului de la Primăria Bucureşti a declarat că acea cărămidă de bani era doar un împrumut. Evident, am luat de bună această afirmaţie, ce avocat din lumea asta şi-ar permite să spună lucruri necurate? Ptiu, ptiu şi iarăşi ptiu!

* Poate că nu l-a anunţat nimeni pe Oprescu, poate că el aflase că şpaga la doctor este deja legală. E foarte posibil ca dinţosul din buricul Micului Paris să nu fi observat minuscula frontieră dintre meseria de bază şi funcţia ocupată din 2008 încoace. E adevărat, dacă se confirmă acuzele procurorilor DNA, Sorin a rămas un mare doctor. Chirurg de excepţie, ce mai, dacă scoatea din fiecare contract 10 procente, fix 10 la sută, nimic mai mult or mai puţin.

* Asta ne trebuia acum? În loc să ne concentrăm la meciul de diseară, cu Grecia, suntem condamnaţi să blocăm butonul telecomenzii pe canalele de ştiri. Ce-o zice Oprescu, ce-o mai face el, Doamne, cum îi iei din viaţa publică pe oamenii cei buni... Of! Or trebuia doar să aflăm dacă va intra Budescu în locul lui Sânmărtean.

Citit 1224 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.