Subtitrare humanum est

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Social-democratule, doreşti o nouă defăimare până când va intra în vigoare odioasa lege a pumnului vârât în laringe? Na, îţi mai zic o dată - băi pesedistule! E pentru conaşul Liviu, se ştie el, face parte dintr-o formaţiune politică inventată de părintele expresiei „Măi animalule!”. Apropo, Dragneo, dobitoacele nu fac parte dintr-un anumit grup social, ele se pot considera ofensate? Bunicuţa ar putea fi judecată şi sancţionată retroactiv? He, he, atunci m-ai lua şi pe mine la rost.

* Un parlamentar ieşean propune ca emisiunile de radio difuzate în limba maghiară să fie subtitrate. Nu e vreo cioacă, îmi permit să glumesc şi altfel decât să colorez în nuanţe science-fiction - Daniel Oajdea, ajuns în cea mai mare clădire a naţiei de pe listele PP-DD, doreşte diacritice peste bombăneala de la microfon, dacă ea n-are legătură cu limba maternă. La fel de legitim ar fi să ţesali calul-statuie al lui Mihai Viteazu, să îmbraci steagul în perdele de tractor (oare s-or mai găsi d-alea de Paşcani?) sau să mănânci salată de şipci cu garnitură de cuie trase la tigaie. Nu mi-am luat pastilele de data aceasta, recunosc, dar altfel nu voi mai putea sancţiona imbecilitatea unora. Legea lui Liviu Dragnea fix aici ţinteşte, aşadar va trebui să ne trimitem imaginaţia în mina de antracit. Berbecul ieşean habar n-are, probabil, ce înseamnă a subtitra un produs din audiovizual. Nici măcar dublajul nu-i poate fi asigurat unui show pe care-l doar auzi, nu-l şi vezi - ar însemna ca la fiecare final de frază să intervină o altă voce, într-un alt idiom (n.a. - idiom nu e totuna cu idiot, nea Liviule!), adică o babilonie de te dor buricele degetelor de râs. Dar dacă legea lui Dragnea va intra în vigoare, de ce n-ar funcţiona şi aberaţia lui Oajdea? Ar fi păcat, am fi mai trişti.

* Naţionala lui Tata Puiu - nu-i totuna cu reprezentativa de fotbal a României - a zbârcit-o încă o dată şi se va califica la Europenele de lângă sediul Charlie Hebdo cu ajutorul Greciei. În ultima etapă, duminică seara, ai lui Iordănescu vor juca în Insulele Feroe şi vor aştepta înfriguraţi rezultatul de la Atena. Dacă ungurii nu bat acolo, iar alde Keşeru fac egal, uraaa, vom ieşi pe străzi. Sau nu.        

Citit 915 ori Ultima modificare Vineri, 09 Octombrie 2015 15:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.