Ţara lui André

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Cinica numărătoare a victimelor de la Colectiv antrenează o bună parte din populaţia hematofagă a României. 34, vai s-a ajuns la 37, ah, 39, doamnelor şi domnilor, „avem 41de morţi”, şi totuşi 44... Ce naiba e asta, consumatorilor de ştiri de la ora 5? Ce aveţi, mă? Vorba regretatului George Carlin, un accident sângeros este cu atât mai interesant cu cât se petrece mai aproape de casa ta. Despre avionul rusesc rupt în văzduhul staţiunii egiptene Sharm el-Sheikh s-a vorbit foarte puţin spre deloc în spaţiul Mioriţei. Ne fusese servită deja o tragedie all-inclusive, numai a noastră, altfel am fi disecat şi năpasta ruşilor care n-au mai ajuns la St. Petersburg. Unii stau cu o mână pe site-urile de ştiri şi cu cealaltă pe Feisbuc – cum mai pierde un om lupta cu arsurile, cum devine o bilă neagră în plus pe reţeaua de bâlci.

* Violonistul olandez André Rieu, celebru pentru maniera personală de a interpreta teme clasice, a venit sâmbătă la locul nenorocirii „colective”. A plâns pe bune, n-a mimat sughiţul lui Băsescu, şi a anunţat că toate fondurile colectate de pe urma comercializării unui CD le vor fi donate familiilor dezmembrate şi răniţilor care se agaţă de orice şansă pentru a supravieţui. Madam Andreea Esca, domnule Cătălin Radu Tănase, ar trebui ca acum să vă furnice altă întrebare esenţială... În urmă cu o săptămână eraţi curioşi din cale-afară unde sunt preoţii creştin-ortodocşi, cu toate că era sfânta zi de duminică (ca să înţelegeţi şi voi, duminica se slujeşte atât dimineaţa, cât şi seara - ai auzit şi tu, Busule, meteorologule de muzică uşoară?). Aşadar, ar fi cazul să întrebaţi în gura mare unde sunt miliardarii republicii. Artistul originar din Maastricht a venit cu un avion personal la locul faptei, le-a întors astfel gestul românilor care în vara acestui an s-au îmbulzit ca să asiste la concertele sale, însă n-am auzit ca Ţiriac, Niculae, Frank Timiş, Comănescu, Teszari să bage mâna în buzunar (în acel buzunar, nea Ioane, ce palmă ţi-ai luat!) şi să scape statul de o cheltuială în plus. Să se asigure măcar că bieţilor oameni atinşi de Apocalipsă nu le lipseşte nimic. Wow, nu ne facem temele până la capăt, nu suntem deontologi cu normă întreagă? Andreea, legătura în studio! Mulţumim, André!        

Citit 618 ori Ultima modificare Duminică, 08 Noiembrie 2015 16:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.