Caracal-Severin

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Federaţia autohtonă de fotbal caută selecţioner în locul lui Iordănescu, iar presa de specialitate avansează două nume, se zice că mari, dar m-aş abţine: un neamţ şi un olandez. Primul a fost aspru sancţionat pentru consum de stupefiante, celălalt a dorit să se retragă pe caz de boală, cum spun românii, în primăvara anului trecut. Comentarii:

1. Ambii miros a vitalitate aşa cum subsemnatul îi face concurenţă lui Ţiriac. La parale.

2. Dacă tot ne dorim unul plin de praf la nară, de ce nu-l contactează Burleanu pe Adrian Mutu? E de-ai noştri, poate e şi mai ieftin...

3. Înţeles-am că nici Tat-su Puiu nu e în regulă cu sănătatea - dăm banca tehnică a naţionalei pe o rezervă de spital?

4. Nu ne dorim ca individul care va conduce prima reprezentativă să şi prindă în viaţă turneul final la care ne va califica? Dacă ne va duce acolo...

* Două trenuri s-au blocat în judeţul Caraş-Severin, după ce au ajuns faţă în faţă pe aceeaşi linie. Bine că nu s-au pupat, ar fi fost dramatic, însă nici nu ştii pe cine să dai vina. Care dintre cele două garnituri întârzie mai mult şi de ce să i se mai zică acestei zone Caraş-Severin? Pe bune, e Caracal-Severin.

* Mă bucur că s-a terminat cu isteria islandeză de la Europeanul de fotbal din Franţa. Toţi nepricepuţii (meseriaşii sunt convinşi că nu generalizez) s-au lăsat doborâţi emoţional de urletele fanilor veniţi de la Reykjavik, de numele terminate în „son”, de foci, vikingi, devotament şi alte chestiuni care nu pot egala frumuseţea driblingului, a pasei date din prima pe scăfârlia atacantului etc. Mi-am dorit fotbal şi mă bucur că urmaşii lui Voltaire - chiriaşi în majoritate, dar nu despre asta e vorba acum - s-au calificat în finală. Hai, Ţara Galilor!

* Apropo, cu riscul de a face exces de chişcă într-o zi în care au treabă şi alde Dragnea: în cazul în care Franţa ar fi jucat împotriva României aşa cum a făcut-o cu Islanda, Chiricheş şi compania ar fi ieşit dezosaţi de pe gazon.

Citit 437 ori Ultima modificare Luni, 04 Iulie 2016 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.