No, acesta e un jaf!

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Suntem avertizaţi că noi, românii, am urcat pe locul al optulea în clasamentul european al consumatorilor de bere. Cam 80 de litri pe an am duce sub nas, anunţă specialiştii, ceea ce - dacă stăm şi calculăm cinstit - nu-i decât o mare ruşine. Ruşine, dar pe partea cealaltă, cum ar veni. Şase litri şi ceva pe lună, un pic peste 200 de mililitri pe zi - e ca şi cum doar am scurge un pahar. Ar fi necesare câteva zile de abstinenţă ca să putem savura în linişte o bere la final de săptămână. Ne-am călugărit, nu alta!

* Când ne distram şi noi mai cu talent, premierul Dacian Cioloş a decis să schimbe patru miniştri din Guvernul tehnocrat pe care-l păstoreşte. Ne va fi dor de Bostan şi de ăla de la Transporturi, însă trag nădejde că la toamnă, după alegerile parlamentare, vor reveni în forţă băieţii lui Dragnea şi Ponta. Deşi, dacă mă uit în istorie, îmi aduc aminte că numai ei au chef de râs în asemenea momente...

* Fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost ieri în Galaţi pentru a participa la un eveniment organizat de Muzeul de Istorie. Iată cum poţi deveni om de cultură la doar câţiva ani de când ai ieşit de la pârnaie! Nea Bunea-Stancule, ia-ţi notiţe, bre, căci e păcat să nu dai şi matale autografe după ce vei scăpa de colegii de celulă!

* Un bărbat a jefuit o bancă din Bistriţa şi a fugit cu 19.000 de lei. Individul a fost prins. Am două nelămuriri:

1. Ce-a căutat moldoveanul în inima Ardealului? Doar n-o să-mi spuneţi că tâlharul e de prin zonă. I-ar fi luat o oră să strige „No, acesta e musai un jaf!”

2. Cu ce viteză s-a deplasat pungaşul? Văd că a fost agăţat destul de repede. Carevasăzică, măcar un părinte sau un bunic tot are de prin Transilvania.

* Astăzi vom afla numele noului selecţioner al primei reprezentative de fotbal a României. Se tot aude că e vorba de un neamţ şi, din cauza unor experienţe de acum un an şi jumătate, mă tem că nu-mi doresc să ne luăm selecţionata înapoi.

Citit 638 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Iulie 2016 17:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.