A jucat iarăşi cu ameninţarea deasupra capului, ameninţarea că ar putea ajunge numărul 1 mondial. Cu Serena în travaliu, Şarapova proscrisă, Kerber şi Muguruza cu traiectorii deviante şi cu puştoaicele din Ucraina şi Letonia greu de responsabilizat, da, în acest context mustos, domnişoara Halep din Constanţa a avut şansa de a urca pe prima treaptă a planetei. Măcar pentru o săptămână - ştiu eu când va avea loc următorul turneu? - sau pentru două, oricum era la câteva mingi de tricoul galben din tenis.
Şi nu i-a ieşit, deşi parcă se mai potoliseră şi românii sătui să-şi mai caftească nevasta. Nevasta, aşa e corect, să tratăm cu sinceritate singularul, doar n-om trăi în huzur, cu h de la harem, iar aici mă adresez formatorilor de opinie care abuzează de sintagme greşite precum "miniştrii şi-au prezentat demisiile" sau "oamenii ies din case de teama inundaţiilor". Hateri li se spune celor care dau cu bucăţi de stâncă pe Internet, fie că în discuţie apare sportiva de excepţie din Dobrogea sau mustaţa celui care propune şefi de Guvern în România.
Depăşesc această paranteză antipatică, apărută de nicăieri, ca să justific deschiderea subiectului Halep, redeschiderea lui. E o modă să se scrie, aţi remarcat-o, că noi, românaşii, abia aşteptăm doliul de la uşa vecinului ca să ne gudurăm linguroiul în coliva-i stropită din plin cu vin roşu. Aşa este, e plăcerea vinovată a cetăţeanului care se laudă că e urmaşul dacilor şi al romanilor, fără să mai fi urnit paginile unei cărţi de istorie. Din nefericire, astfel am fost educaţi, să ne uităm mereu în carnetul de note al colegului din dreapta. Dacă el a împuşcat un patru, ptiu, drace, vezi cum faci să scapi de ghilotină! În caz că patinează liber spre coroniţa de premiant, încerci să-l ţii de vorbă în ora de teză, poate observă profesorul şi-l scoate din examen. Cum să te bucuri cu el, dacă se poate să-i ţii singur lumânarea?
Haideţi că suntem popor ospitalier, răutăcioşii ăştia te invită la masă, dacă le baţi în uşă la doişpe noaptea, ca să nu te roadă stomacul. Invidia este ulcerul sufletului, o zicea poetic Socrate, dar nici Simona, despre care nu se mai poate spune nimic nou, nu trebuie să pună la suflet. Compozitorul francez Hector Berlioz a emis o cugetare mai actuală ca oricând: "Trebuie să strângi pietrele care ţi se aruncă. Sunt începutul unui piedestal".
