* Ouăle lui Vosganian mi-au răscolit imaginația, încerc să pun umărul la renașterea economică a României și mi-e teamă că nu-mi iese. Ține-m-ar omoplatul! Dacă liberalul curat de etnie armeană (habar n-am de ce-l vedeam tot în partidul lui Orban, el fiind, de fapt, la ăia buni ai lui Tăriceanu) a încercat o licență pe marginea basmului „Punguța cu doi bani”, subsemnatul a schițat ceva pe bază de „Fata babei și fata moșneagului”. E tot cu sfaturi prețioase despre profit, taxe și alte angarale. Așadar, ca să și fim în trend, aia mică a boșorogului trebuie s-o lase mai moale cu gospodăria, cu mopul, mătura, vasele și ochiul aragazului... La videochat, domniță, abia de acolo poate să sugă și statul ceva. Izmenele și le poate coase singur și tataie, ca să nu mai spun că doar în acest domeniu suntem 1 la 1 cu popoarele civilizate: ca să dai la export un camion de cereale, ai nevoie de autostrăzi, dar pentru dialogul digital infrastructura este de mult la dungă, în pas cu ultima fiță. Abia acum ați înțeles care-i oul care-l deranja pe Varujan.
* Guvernul României intenționează să scoată-n în afara legii pungile de plastic cu mânere. Practic, băieții își dau singuri în ouăle lui Vosganian: ce naiba mai împarți prin comune în campania electorală?
* Poate că-i lipsește un nume campaniei declanșate de politicianul cu chelie și țăcălie: Ouă ne pasă.
* Naționala de fotbal a României, condusă acum de un antrenor autohton, a readus bucuria victoriei în galben. A fost 3-1 cu Kazahstan, marcatorii noștri nefiind convocați în ultima perioadă de neamțul de care tocmai ne-am despărțit. Ce noroc pe noi – a picat exact ca atunci când vrei să divorțezi și nu-ți vine niciun motiv. O zărești că-i dă bună ziua vecinului și fugi pe scările tribunalului zbierând că te înșeală. Daume, șarlatanule, dacă nu acceptai postul de selecționer, acum eram campioni mondiali!
* Ministrul Pop-Plop are ziua și perla, e atlet de cursă lungă, maratonistul Doreilor din politica românească. Ultima e o chichiță banală, aritmetică de aprozar: intelectualului i-a ieșit la socoteală că elevii merg la școală imediat după naștere. Iată, așadar, unde stătea inventatorul lui Făt Frumos din lacrimă!