Departe de "Podul de flori"

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Structurile Poliţiei de Frontieră Române nu primiseră până marţi după-amiază  nicio precizare oficială cu privire la un acord bilateral între Republica Moldova şi România, cu privire la micul trafic de frontieră.

Comisarul-şef Didel Bădărău, şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, ne-a declarat: „Într-adevăr, problema micului trafic de frontieră e în discuţie de mai multă vreme între autorităţile române şi cele  moldovene, dar, cel puţin până acum, acestea rămăseseră în faza de proiect şi negociere”.

„Dacă negocierile deja încheiate acum vor fi continuate şi de semnarea unui acord, atunci lucrurile se vor schimba cel puţin în privinţa dimensiunilor traficului de persoane şi mijloace de transport la frontiera de est”.

„Cu siguranţă vor trece mai multe persoane peste Prut, iar noi chiar suntem pregătiţi pentru o eventuală creştere a valorilor de trafic. Traficul mic la frontieră se referă la posibilitatea de pătrundere în interiorul ţării pe o distanţă de 30 de kilometri sau 50 de kilometri, cum am auzit că s-ar fi negociat, fără să fie necesară o viză, ci doar un permis special”.

„Avem personal bine pregătit în acest sens, precum şi logistica necesară. Dar, dacă valorile de trafic vor creşte foarte mult, probabil că va mai fi nevoie de o suplimentare de personal. Dar, repet, o organizare concretă în acest sens o vom putea concepe doar după ce vom şti exact dacă şi în ce fel a fost semnat acordul respectiv.”

Oricum, din datele pe care le-am obţinut de la comisarul şef Didel Bădărău reiese clar că, de la an la an, valorile de trafic la frontiera de est au crescut în mod constant.

În anul 2000, de exemplu, adică într-un reper de timp în care se putea intra/ieşi în  şi din România, peste Prut, doar cu cartea de identitate, au intrat şi ieşit 719.690 persoane din care 596.216 moldoveni şi 80.934 români.

După 8 ani, în 2008, numărul persoanelor care au trecut frontiera de la Prut a fost de 1.409.629 din care 1.189.653 moldoveni şi 183.186 români.

Anul 2009 este primul interval de timp atipic vizavi de creşterea constantă din perioada la care ne referim. Criza economică instalată în toată Europa s-a resimţit şi din acest punct de vedere şi în acest colţ de lume.

Şi restricţiile impuse în Republica Moldova au contribuit în nouă luni din anul în curs, numărul persoanelor care au intrat în România a fost de 407.187, iar numărul persoanelor care au ieşit din România a fost de  395.804 persoane.

În total, numărul persoanelor care au tranzitat zona a fost de 802.991, adică mai puţine cu 38,88 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Revenim însă la ideea că în eventualitatea semnării acordului amintit dintre România şi Republica Moldova cu privire la traficul mic de frontieră, cu siguranţă, valorile de trafic de persoane şi mijloace de transport vor fi într-o reală creştere.

„Va fi o creştere importantă, aprecia şi comisarul şef Didel Bădărău, dar în nici un caz nu va mai atinge dimensiunile din perioada aceea de mare avânt pe care a reprezentat-o generic «Podul de Flori»”.

Citit 530 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.