Stăm bine la proiectele regionale!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru unele teme mai trebuie bani, pentru altele nu sunt cereri *

Seminarul de informare pentru jurnalişti privitor la implementarea, până în prezent, a Planului Operaţional Regional (POR) 2007-2013 în Regiunea de Dezvoltate Sud-Est, organizat de organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Sud-Est, cu sediul la Brăila, a adus informaţii interesante dintr-un domeniu cam arid pentru cititorul obişnuit.

De altfel ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţului, numărul organizatorilor l-a depăşit pe cel al ziariştilor prezenţi. Vom încerca deci să nu vă plictisim cu prea multe cifre.

Dintre toate programele regionale, Programul Operaţional Regional (POR) are gradul de absorbţie cel mai mare. Banii vin în majoritate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 13 la sută de la bugetul de stat, beneficiarul contribuind cu doar doi la sută. 

Regiunea 2 de Dezvoltare S-E cuprinde judeţele: Brăila, Galaţi, Buzău, Constanţa, Tulcea şi Vrancea. Pe toată regiunea, veştile sunt în medie bune; oraşe ca Galaţi şi Brăila se bucură de calitatea privilegiată de „poli de dezvoltare urbană”, iar Constanţa, de „pol de creştere”.

Şi interesele fiecărui judeţ sunt diferite, Constanţa absorbind cele mai multe fonduri pentru dezvoltarea turismului, Brăila, pentru reabilitarea spitalelor, Galaţiul stând foarte bine la drumuri  (81 milioane lei câştigate pentru două drumuri judeţene şi strada Basarabiei).

Regiunea… duduie în grafic, am putea spune: se estimează că, până la sfârşitul anului, să fie  absorbite 38 la sută din valorile alocate pentru toată perioada 2007 – 2013, peste 200 milioane euro, iar până în 2011 să fie cheltuiţi deja toţi banii!

La unele tipuri de proiecte, cererea de bani este chiar mai mare decât oferta:  pentru şase din domeniile majore de intervenţie. „Din fericire”, în altele cererea a fost mai mică, iar banii se vor realoca. Au fost solicitaţi deja peste 162 milioane euro, pentru 78 de proiecte al căror contract de desfăşurate s-a şi semnat.

Urmează, fiind în faza de precontractare – ultima fază – 27 de proiecte, care cer aproape 39 milioane euro şi vor fi probabil semnate până în decembrie. Alte 81 de proiecte sunt în diferite stadii de evaluare.

„Axele”, adică domeniile de finanţate sunt diverse: sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor;  îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale; îmbunătăţirea infrastructurii sociale; sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri; promovarea turismului. 

„Bătaie” pe Educaţie

Pe Educaţie a fost numărul cel mai mare de proiecte depuse. Este interesant de constatat că peste jumătate au fost depuse  „pe ultima sută de metri”, în momentul în care, pe 16 octombrie, s-a anunţat iminenţa închiderii licitaţiei de proiecte.

Valoarea proiectelor depuse însemnă însă 200 la sută faţă de  fondurile puse la dispoziţie.

Citit 627 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.