Cine (nu) răspunde la apel?

Cine (nu) răspunde la apel?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dintre cei 27 de consilieri locali, doar unul este la datorie – vicele Nicuşor Ciumacenco * Alţi patru aleşi locali, în frunte cu viceprimarul Mircea Cristea, ar fi avut până şi cadru legal să se implice * Dacă ar fi vrut! *

Pentru ca să nu mai existe dubii printre gălăţenii care se întreabă cine răspunde pentru oraşul acesta, inclusiv atunci când ninge!, vă reamintim că dintre cei 27 de consilieri locali ai municipiului Galaţi (acei consilieri pe care gălăţenii i-au votat vara trecută), unul singur răspunde „prezent” la apel: viceprimarul Nicuşor Ciumacenco (care, potrivit legii, deţine şi mandat de consilier local).

Nu este nimic de laudă în această informaţie pentru viceprimar; natura funcţiei sale, ghinionul (care face ca primarul să nu se simtă atât de bine cu sănătatea încât să se implice activ) şi lipsa de susţinere a colegului său (cel de-al doilea viceprimar al municipiului Galaţi, Mircea Cristea) au făcut ca Nicuşor Ciumacenco să fie, cel puţin mediatic, unicul răspunzător  pentru nămeţii din oraş.

Din punct de vede moral, însă, toţi ceilalţi 26 de aleşi locali sunt răspunzători, deşi în această perioadă sunt invizibili.

Alţii, în astfel de condiţii, măcar pentru imaginea proprie (dacă nu pentru ajutorarea reală a concetăţenilor) ar fi ieşit măcar aşa, cu o lopată în mână, în faţa blocului, vilei sau primăriei. Aşa, ca un fel de mesaj. Ai noştri aleşi nici măcar acest lucru nu-l fac.

Pentru informarea gălăţenilor care au participat la alegerile locale de vara trecută, să precizăm că în cadrul Consiliului Local Galaţi funcţionează cinci comisii de specialitate, printre care o comisie „…pentru servicii publice, gospodărie comunală, comerţ şi privatizare”.

Membrii acestei comisii au responsabilitatea de a iniţia şi coordona „…studii privind gospodăria locală”.

„Respectiv controlează serviciile publice locale din domeniile: salubritate, transport local, întreţinerea reţelelor de apă, canalizare, termoficare, marcajul rutier al străzilor şi semnelor de circulaţie, amenajarea parcurilor şi spaţiilor verzi, a locurilor turistice, de odihnă şi agrement, întreţinerea spaţiului locativ precum şi modul de folosire şi rulare a prestaţiilor acestor servicii”.

Cum deszăpezirea este asigurată în principal de serviciul local de salubritate, Ecosal Prest (dar şi de firma privată RER), iar zăpada a afectat atât transportul public din oraş, cât şi furnizarea agentului termic (vezi cele două avarii la reţeaua de căldură, petrecute de miercuri seară până ieri dimineaţă), membrii acestei comisii ar fi avut  inclusiv cadru legal să se implice.

Pentru buna cunoaştere a aleşilor locali care ar fi trebuit să fie responsabili, dar nu sunt, vă prezentăm componenţa comisiei respective: preşedinte - Mircea Cristea (care este şi viceprimar PNL), secretar – Roman Apostol Picu (consilier local PC) şi membrii Hristache Bogatu (PSD), Maricel Oancea (PNL) şi Daniel Apetrăchioaie (PSD).

Precizăm că nu i-am contactat pe nici unul din aceştia, pentru a afla ce fac dânşii în timp ce gălăţenii se luptă cu nămeţii. Pentru că de scuze şi explicaţii suntem sătui.

Citit 963 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.