Pe Saturn, copacii se taie la indicaţia specialistului

Pe Saturn, copacii se taie la indicaţia specialistului
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Copacii înfrumuseţează oraşul şi sunt vitali pentru păstrarea purităţii aerului şi a întregului ecosistem. Ei reduc temperatura în sezonul cald şi emană substanţe organice volatile, fitoncide, care distrug microbii, ciupercile patogene, exercită o influenţă puternică asupra organismelor multicelulare şi pot chiar să ucidă insecte. Mai mult chiar, studii recente au demonstrat că arborii maturi reprezintă cele mai mari rezervoare de carbon şi că tăierea lor duce la eliberarea în aer a carbonului pe care l-au absorbit într-o viaţă întreagă.

Cu toate acestea, am primit pe adresa redacţiei noastre multiple sesizări cu privire la tăierea şi toaletarea necorespunzătoare a copacilor de pe strada Saturn.

Din câte se pare, unii dintre copacii care au fost tăiaţi aveau vârsta chiar şi de zeci de ani, după dimensiunea trunchiurilor tranşate, iar deşeurile vegetale rezultate în urma toaletării zac în faţa blocurilor I5 şi I6 de câteva săptămâni bune. Contactat telefonic, directorul Gospodărire Urbană, Bogdan Ardean, ne-a oferit următoarea explicaţie: „Noi tăiem copacii la indicaţia unui inginer silvic. Nu tăiem niciun copac sănătos. Tăiem copaci care au probleme dovedite. Copacul poate să pară sănătos, dar pe interior poate fi găunos, bolnav sau atacat deja de ciupercă. Pot fi multe motive pentru care noi îl tăiem. Copaci sănătoşi noi nu tăiem niciodată.”

Arborii de pe domeniul public ar trebui urmăriţi la anumite intervale de timp, pentru a se identifica mai uşor copacii cu probleme, iar toaletarea lor ar trebui realizată în funcţie de starea fiziologică, de formarea şi de regenerarea lor, prin îndepărtarea crengilor sau ramurilor uscate care să permită luminii să ajungă în toate ramurile coroanei.

Legislaţie în schimbare   În prezent, există un proiect de lege pentru modificarea legii nr. 24/2007, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, care ar putea reglementa şi modul în care se fac toaletările. Printre principalele modificări aduse de noua formă a Legii nr. 24/2007, se numără şi profesionalizarea intervenţiilor asupra spaţiilor verzi, prin introducerea obligativităţii implicării specialiştilor în peisagistică în proiectele care afectează calitativ sau cantitativ indicatorii spaţiului verde.

Citit 3410 ori Ultima modificare Duminică, 07 Aprilie 2019 17:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.