Instrucțiune pentru termene prelungite

Instrucțiune pentru termene prelungite
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În contextului riscului de răspândire a infecției cu COVID-19, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AMPOIM) a publicat o instrucțiune pentru luarea unor măsuri de excepție și prelungirea termenelor destinate beneficiarilor proiectelor finanțate în cadrul axelor prioritare 3-8.  

Concret, rapoartele de progres care erau depuse lunar vor fi transmite trimestrial, în primele zece zile calendaristice ale trimestrului următor celui pentru care se face raportarea, începând cu trimestrul al doilea. Fișele de monitorizare vor putea fi actualizate trimestrial și vor fi transmise pe e-mail, în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru. Beneficiarii POIM ale căror proiecte trebuie implementate până la data de 30 septembrie 2020 pot trimite o solicitare de modificare a contractului, însoțită de modificarea graficului de activități, în termen de zece zile lucrătoare.

În zona Galațiului, o serie de mari proiecte, cum ar fi Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, drumul expres Galați-Brăila, centura mare a orașului, sau podul de peste Dunăre de la Brăila sunt finanțate prin POIM 2014-2020, însă doar primul aparține axei prioritare 3, ”Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor”. Celelalte se înscriu în axele prioritare 1 și 2, privitoare la infrastructura de transport.

Citit 2010 ori Ultima modificare Duminică, 22 Martie 2020 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.