Evaluaţi acest articol
(30 voturi)
14 comentarii

La alegerile locale din 27 septembrie, Partidul Social Democrat (PSD) a câștigat în Galați atât fotoliile de primar și de președinte al Consiliului Județean, majoritatea în Consiliul Local, cât și votul politic din județul nostru.

Practic, procentul obținut de PSD în județul Galați, de 39,72 la sută, se ”traduce” prin 77.882 de voturi valabil exprimate, la mare distanță de principalul său competitor, Partidul Național Liberal (PNL), care a fost votat de un număr de 53.093 alegători, ceea ce reprezintă 27,08 la sută. S-a tot vehiculat, în legătură cu Galaţiul, sintagma de "oraş roşu", fiind acuzaţi gălăţenii că nu vor să scape de "comunişti", în vreme ce alţi români s-au "deşteptat". 
Analizând ”harta politică” la nivel național, putem constata că în alte 13 județe scorul electoral obținut de social-democrați a fost mai ridicat decât cel realizat la Galați, deci nu sunt gălăţenii campioni la votul pro PSD. E drept, în judeţele care contează din punct de vedere economic şi către performanţele cărora tindem, PNL şi alianţa USR PLUS au învins PSD, aşa cum se va vedea din următoarele cifre. 

Victorii clare ale PSD

Astfel, cel mai ridicat procent de susținere al PSD l-am consemnat în județul Buzău, acolo unde, în alianță electorală cu Pro România, a fost obținut un scor de 57,68 la sută, ceea ce reprezintă 103.227 voturi valabil exprimate, în timp ce PNL a realizat doar 18,79 la sută. Peste jumătate din numărul de buletine de vot valabile introduse în urnă a obținut PSD și în județul Olt, acolo unde social-democraților le-au acordat sprijinul electoral 109.257 alegători (54,43 la sută), la distanță considerabilă față de PNL – 30,25 la sută. În acest top se mai află și vecinii brăileni, acolo unde PSD a realizat un procent electoral în 27 septembrie de 47,97 la sută din totalul voturilor valabil exprimate, mai exact 52.684, în timp ce PNL a obținut doar 26,52 la sută. Alte fiefuri ale PSD unde scorul electoral a fost mai ridicat, cel puțin din punct de vedere procentual, decât la Galați, sunt: Mehedinți (45,57 la sută – 54.976 de voturi), Călărași (45,09 la sută – 56.789 voturi), Argeș (44,78 la sută – 110.901 voturi), Hunedoara (43,8 la sută -  72.314 voturi), Dâmbovița (43,65 la sută – 92.606 voturi), Gorj (42,95 la sută – 64.525 voturi), Bacău (42,25 la sută – 96.420 voturi), Vrancea (41,9 la sută – 59.964 voturi), Vâlcea (41,68 la sută – 66.557 voturi) și Bistrița-Năsăud (40,62 la sută, în alianță cu ALDE, Pro România și UDMR – 50.572 voturi), cu mențiunea că la momentul redactării acestui text, datele privitoare la județul Botoșani încă nu erau disponibile.

Situața din cele mai populate județe ale țării

În ceea ce privește rezultatele înregistrate în cele mai mari nouă județe ale țării (cu o populație de peste 600.000 de locuitori fiecare, conform recensământului din anul 2011), pe lângă situațiile deja menționate din Argeș și Bacău, să adăugăm că și în Dolj victoria a revenit PSD. În ”capitala” Olteniei, în alianță cu ALDE, social-democrații au obținut 103.318 voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă 39,66 la sută din total. În rest, în celelalte șase județe încadrate conform criteriului de mai sus, victoria a revenit dreptei, după cum urmează: Cluj – PNL (46,54 la sută – 117.516 voturi), Prahova – PNL, în alianță cu USR-PLUS (45,82 la sută – 131.179 voturi), Suceava – PNL (40,94 la sută – 104.013 voturi), Iași – PNL (39,69 la sută – 107.103 voturi), Constanța – PNL (36,11 la sută – 97.343 voturi) și Timiș - PNL (35,49 la sută – 90.916 voturi).

Citit 4252 ori Ultima modificare Marți, 06 Octombrie 2020 17:02

14 comentarii

  • postat de denis Luni, 05 Octombrie 2020 18:14 5.13.161.*** Link la comentariu
    5
    5

    Urmeaza dictatura PSD in municipiu cat si in judet!!!

    Raportează
  • postat de Adrian Luni, 05 Octombrie 2020 16:12 178.138.97.*** Link la comentariu
    6
    16

    Inainte sa arunci cu pietre trebuie sa vezi si alternativa: partid care spune ca a castigat alegerile dar el nu are candidat propriu in bucuresti si nici in galati...poate oamenii sunt fortati de contracandidati sa voteze psd..

    Raportează
  • postat de Jean Luni, 05 Octombrie 2020 15:28 5.13.254.*** Link la comentariu
    17
    9

    Cica pe vremuri orasul asta a fost o colonie de puscariasi.
    De unde si ce a urmat.

    Raportează
  • postat de doru iftode Luni, 05 Octombrie 2020 14:55 46.97.57.*** Link la comentariu
    26
    20

    Sa fim realisti. In orasul Galati mai mult decat actualul primar nu a facut nimeni. El a fost reales din cauza faptului ca a facut ceva palpabil. Orasul Galati incepe sa arate bine.

    Raportează
  • postat de mx Luni, 05 Octombrie 2020 14:15 5.13.172.*** Link la comentariu
    24
    6

    E simplu, o lege data care sa oblige toata lumea sa voteze( asa cum e si in alte tari) , numai atunci va exista o sansa sa scapam de PSD. Atita timp cit avem un prim-ministru indolent - exemplu: Inainte de alegeri a venit la Galati s-a gasit numai cu PNL-istii facind citiva km. prin oras doar cu acestia de parca am fi avut un candidat la primarie de la PNL. Cel mai bine era o adunare intre PNL cu USR-PLUS cu virf de lance Rares Bogdan. E doar o parere....

    Raportează
  • postat de Je Luni, 05 Octombrie 2020 13:32 82.137.13.*** Link la comentariu
    25
    8

    Ar fi chiar culmea sanu votezi de stanga intr-un oras sarac precum Galatiu.

    De ce ai votacu partidele de dreapta ce creaza avantaje doar pentru burghezime, in dauna tuturor celorlalti.

    Raportează
  • postat de Doru Luni, 05 Octombrie 2020 13:27 85.186.244.*** Link la comentariu
    12
    23

    psedeaua a castigat pentru ca a taiat orice forma de exprimare a potentialilor adversari politici, indiferent de culoarea politica. Cine se uita pe teve-galati, vede numai chipurile pucheanu-fotea, inclusiv in reluare de mai multe ori, cu exprimarea lor analfabeta si limbajul de lemn, tip bolsevic.

    a mai castigat si pentru ca tot ce s-a facut, a vizat exclusiv capitalul electoral: pavele noi de 100 lei/mp, peste asfaltul care putea fi reparat, conducte magistrale tinute "la vedere" pe Brailei cu anii, sa vada tot galateanu ca "asta si face, nu doar vorbeste". Stati sa vedeti cand vor aduce gazonul decopertat, la pret de covor persan.... Pensionarul de rand, votac pesedist de cand s-a nascut, nu are nici un interes ca primarul sa se ocupe de problemele orasului cum ar fi depopularea masiva sau infrastructura. Pentru el conteaza marirea pensiilor, sa li si deii si sa li si faca orice, in rest il doare la basca.

    si nu in ultimul rand, a castigat pentru ca nu exista, practic, opozitie! PACT, singura forta locala de opozitie, este extrem de fragila si de puerila. Nu are nici macar jumatate din forta USR, nascuta la fel din inititiva cetatenilor.

    Raportează
  • postat de Marlena Luni, 05 Octombrie 2020 12:30 81.12.149.*** Link la comentariu
    18
    38

    La Galati Ciuma Rosie e mai tare decat Covid-ul!
    Adică, chiar dacă ar muri de Covid toti pensionarii nostalgici după Comunism, tot ar fi o masă mare a populaţiei care ar fi adepta slugărniciei, pupincu_rismulu, nepotismului, incompetenţeii şi aservismului politic!
    Şi aici mă refer la clasa asistaţilor sociali, funcţionarilor publici, dar şi o parte a întreprinzătorilor (mai ales a celor ce au afaceri cu statul).
    Mai avem mult de aşteptat până se va ajunge la o dezvoltare bazată pe transparenţă totală şi o adevărată meritrocraţie în ocuparea funcţiilor importante în Galaţi!

    Raportează
  • postat de Marlena Luni, 05 Octombrie 2020 12:21 81.12.149.*** Link la comentariu
    17
    31

    La Galati Ciuma Rosie e mai tare decat Covid-ul!

    Raportează
  • postat de costel Luni, 05 Octombrie 2020 10:35 89.39.81.*** Link la comentariu
    17
    40

    De 30 de ani galatenii voteaza numai PSD si prietenii sai politici ! De aceea a ajuns la coada judetelor in ceea ce priveste nivelul de trai,de aceea nu pot ajunge galatenii direct in Delta Dunarii,de aceea somajul este in floare etc.etc.FELICITARI GALATENILOR !!

    Raportează
  • postat de Putina rabdare Luni, 05 Octombrie 2020 10:30 95.76.37.*** Link la comentariu
    16
    9

    Pana la urmatoarele alegeri se vor destepta (fara ghilimele) si locuitorii celorlalte judete astfel ca, daca si presa locala ne va ajuta in continuare, vom deveni campioni.

    Raportează
  • postat de Ghici cine Luni, 05 Octombrie 2020 10:26 5.2.205.*** Link la comentariu
    22
    30

    Comunisti pana in maduva oaselor

    Raportează
  • postat de Tecucean Luni, 05 Octombrie 2020 07:19 86.104.139.*** Link la comentariu
    16
    31

    Peste 30 de ani o să începem să nu mai fim oraşul roşu, când o să se mai reducă natural, numărul de comunişti

    Oraşul roşu şi judeţele "bogate" care tot votează stânga


    Dar măcar dacă această stânga s-ar ocupa de pensionari, salariaţi dar NU O FAC

    Creşterea pensiilor şi a alocaţiilor PSD a propus-o abia când PNL era la guvernare !!!!! În ciudă, să distrugă România!

    Cât timp au fost ei PSD la putere
    , nu au vrut nici să îi pici cu ceară !!

    Apoi pentru Oltenia şi Moldova care votează PSD acestea stau la coadă la infrastructură !!!

    Şi sunt proiectate DRUMURI EXPRES (Craiova / Oltenia, Suceava / Moldova) în timp ce restul ţării dominat de PNL, USR are AUTOSTRĂZI !


    Şi PSD nu a luptat un centimetru pentru votanţii săi. Îi doare drept undeva de ei, de noi.

    Nu am văzut nişte cameleoni mai mârşavi decât PSD.

    Dar aşa e democraţia, asta votezi, asta ai.

    Raportează
  • postat de eu Luni, 05 Octombrie 2020 06:56 188.24.203.*** Link la comentariu
    16
    25

    Cine vreti sa voteze , decat pensionarii si asistatii social ? Noi astilalti care producem, suntem putini....Si unii chiar intregi la minte.Asta este situatia, oamenii au fugit care pe unde au vazut cu ochii sa-si faca un rost in lume, unii dintre ei au aflat ca nu conteaza cati bani castigi ci cu cat ramai la sfarsitul lunii si vin inapoi, dar dureaza. Pe de alta parte, repet, PCJ, CL, Primar si CL de aceeasi culoare politica ar trebui sa fie de bine, chiar daca e vorba de pesedeu'. Inseamna ca daca vor sa faca ceva, nu le sta nimeni si nimic in cale. Dar ei parca au mai avut Guvern si Parlament si tineti minte ce a facut dragnea ...

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.