Asocierea dintre firma bucureșteană Midanne Invest Grup SRL (în calitate de lider ofertant) și cea gălățeană Ecoarch SRL a obținut, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), realizarea serviciilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor aferente proiectului de amenajare spații de creație plastică și expoziții în aer liber de la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi.
Autoritatea contractantă, UAT Județul Galați, prin Consiliul Județean, a atribuit această investiție, la mijlocul lunii septembrie, la o valoare de 5,64 milioane lei, exclusiv TVA.
În urma acestei proceduri simplificate, asocierea dintre cei doi operatori economici va avea ca sarcină prestarea serviciilor de proiectare într-un termen de 20 de zile de la predarea amplasamentului, iar durata de execuție a lucrărilor este estimată la două luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Midanne Invest Grup SRL a realizat în anul fiscal 2019 venituri totale de aproape 12 milioane de lei și un profit net de circa 277 mii lei, cu un număr mediu de 69 de salariați.

Amenajări expoziționale la Muzeul de Artă Vizuală
Luni, 05 Octombrie 2020 11:00
Etichetat cu

George Marinescu
Articole recente - George Marinescu
- COVID-19. Relaxare, reguli și restricții în Galați- Galațiul a depășit 54.000 de imunizări anti-COVID
- Ședință CSAT pentru situația din zona Mării Negre
- În 24 de ore, aproape două mii de vaccinări în județ
- Peste 630 milioane de lei pentru investițiile din județ. Buget record, contre politice pe măsură
1 comentariu
-
postat de Olga
Marți, 06 Octombrie 2020 20:22
213.233.108.***
Link la comentariu
03
Dar imagi noi, cu stadiul la zi al lucrărilor de construire al Muzeului de Artă Vizuală nu aveți? Care e stadiul lucrărilor? Cum arată construcția ridicată, în acest moment? Că mai suntem și departe de casă.